Add Your Heading Text Here

22 ianuarie, 2014

Protestele anti-guvernamentale desfăşurate de patru zile în capitala Ucrainei au înregistrat trei victime. „Trei bărbaţi au fost ucişi în centrul Kiev-ului, unde au loc ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine”, a anunţat miercuri procurorul general al Ucrainei, citat de Reuters.

Două cadavre au fost descoperite la unul dintre punctele medicale improvizate de protestatari, iar un activist de 22 de ani a decedat la spital, în urma bătăilor primite în stradă, a declarat şi purtătorul de cuvânt al Minsterului de Interne, Serhiv Burlakov, citat de Bloomberg.

Îngrijorare la nivel european

Ca reacţie la situaţia din Ucraina, Ambasada SUA din Kiev a anunţat, conform AFP, iminenta suspendare a dreptului de intrare pe teritoriul american a oficialilor ucrainieni care au legătură cu violenţele.


Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a exprimat „extrema preocupare legată de degenerarea situaţiei din Ucraina” în cadrul unei declaraţii făcute miercuri. „Părţile trebuie imediat să înceapă un dialog real şi să evite escaladarea violenţelor”, a cerut Anders Fogh Rasmussen.

La aflarea veştii că, în Ucraina, confruntările de stradă s-au soldat cu morţi, ministrul de externe lituanian Linas Linkevicius a afirmat: „este momentul să aplicăm sancţiuni precise”!

Premierul polonez Donald Tusk recomandă „precauţie” în chestiunea sancţiunilor, spunând: ”Această tactică nu a dat rezultate nicăieri”!

În replică la cererea Uniunii Europene privind „discuţii aplicate pentru încheierea crizei”, preşedintele Ucrainei, Viktor Yanukovici, a transmis oficial că şi-a manifestat deja disponibilitatea pentru dialog. Liderul opoziţiei, fostul pugilist Vitali Kltschko, a dat publicităţii o declaraţie conform căreia „întâlnirea de marţi cu preşedintele Ucrainei nu s-a desfăşurat deoarece acesta nu s-a prezentat la întâlnire”.

Şi protestele, şi ameninţările continuă

Autorităţile ucrainene vor fi nevoite să recurgă la forţă împotriva manifestanţilor dacă „provocatorii” nu încetează, a anunţat şi premierul ucrainean Mikola Azarov.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Ameninţările oficialilor rămân fără efect în rândul protestatarilor, care acuză că una dintre victime a fost împuşcată mortal de poliţişti, „probabil victima unui lunetist”, conform AFP.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: