Add Your Heading Text Here

3 februarie, 2024

SUA au lansat vineri atacuri aeriene împotriva forţelor pro-iraniene din Siria şi Irak, ca răspuns la uciderea a trei soldați americani în Iordania. „Răspunsul nostru a început astăzi. Va continua conform calendarului şi în locurile pe care le vom decide”, a declarat preşedintele Statelor Unite, Joe Biden.

Cu câteva ore înaintea atacului, președintele Biden a asistat la sosirea în SUA a cadavrelor celor trei soldaţi americani ucişi duminică în Iordania.

Loviturile aeriene de vineri au vizat grupuri pro-iraniene şi personal al Forţei Quds, ramura operaţiunilor externe a Gardienilor Revoluţiei din Iran.


„Statele Unite nu vor conflicte în Orientul Mijlociu sau oriunde altundeva în lume. Dar să ştie bine acest lucru cei care vor să ne facă rău: dacă atingeţi un american, vom răspunde”, a spus într-un comunicat preşedintele american, citat de AFP, agenție preluată de Agerpres.

„Nu vrem război cu Iranul”

„Am avertizat guvernul irakian înainte de atacurile” efectuate în Irak împotriva ţintelor legate de Iran, a asigurat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

„Nu vrem să vedem un alt atac împotriva poziţiilor sau soldaţilor americani din regiune”, a adăugat el. John Kirby a reiterat faptul că Statele Unite nu doresc un „război” cu Iranul. Purtătorul de cuvânt a precizat că Washingtonul nu a avut „nicio comunicare”, fie ea informală şi indirectă, cu Teheranul după atacul care a ucis trei soldaţi americani în Iordania duminică trecută.

Irakul critică o încălcare a suveranităţii sale

Loviturile americane constituie o „încălcare a suveranităţii irakiene”, a criticat sâmbătă dimineaţa, într-o declaraţie, un purtător de cuvânt al prim-ministrului irakian Mohamed Shia al-Sudani, exprimându-şi temeri faţă de consecinţele acestora pentru securitatea şi stabilitatea Irakului şi a regiunii, informează AFP.

Generalul Yehia Rasool, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului irakian, a confirmat „atacuri aeriene conduse de Statele Unite” împotriva sectorului Al-Qaim, la graniţa cu Siria, şi a altor „zone de frontieră irakiene”.


Aceste atacuri sunt „o ameninţare care va atrage Irakul şi regiunea” într-o situaţie nedorită,”cu consecinţe dezastruoase pentru securitatea şi stabilitatea Irakului şi a regiunii”, a adăugat oficialul irakian.

Atacurile au durat 30 de minute și este considerată de SUA drept un succes

Comandamentul militar al SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a confirmat că a efectuat „atacuri aeriene în Irak şi Siria”, susţinând că a vizat grupuri pro-iraniene şi personal al Forţei Quds, ramura operaţiunilor externe a Gardienilor Revoluţiei din Iran.

Cel puţin 18 luptători pro-iranieni au fost ucişi vineri în urma atacurilor aeriene americane asupra estului Siriei, a raportat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), re-evaluând bilanţul său iniţial de 13 morţi.

„Atacuri aeriene au implicat peste 125 de muniţii de precizie”, a spus CENTCOM într-un comunicat, precizând că au vizat peste 85 de ţinte, inclusiv centre de comandă şi informaţii, precum şi infrastructuri de depozitare a dronelor şi rachetelor aparţinând miliţiilor şi forţelor iraniene „care au permis atacuri împotriva forţelor americane şi ale coaliţiei”.

Atacurile au durat aproximativ treizeci de minute şi a fost „un succes”, a spus Casa Albă.


****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: