Ministerul Apărării a informat că al doilea sistem Patriot comandat de România din Statele Unite a fost livrat anul trecut și a fost recepționat în decembrie 2022. Anunțul a fost făcut după vizita de marți a ministrului Apărării, Angel Tîlvar, la Regimentul 74 PATRIOT Mihai Bravu.
În baza unui contract semnat la nivel de guverne în 2017, România s-a angajat să cumpere șapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT – dintre care patru destinate înzestrării Statului Major al Forțelor Aeriene și trei destinate înzestrării Statului Major al Forțelor Terestre – și echipamente aferente, în valoare totală de circa 3,9 miliarde USD fără TVA.
În primă fază, România primește 4 asemenea sisteme.
Primul sistem PATRIOT trebuia livrat în 2019. A fost livrat Forțelor Aeriene Române un an mai târziu, în anul 2020, iar din anul 2021 execută misiuni specifice de apărare aeriană a spaţiului aerian al României şi al NATO.
Sistemul al 2-lea PATRIOT a fost livrat în cursul anului 2022, testarea de acceptanţă şi recepţia au fost realizate în luna decembrie a anului trecut și a intrat în înzestrarea Regimentului 74 PATRIOT.
Sistemele al 3-lea şi al 4-lea PATRIOT au fost livrate parţial în cursul anului 2022, livrarea integrală, testarea de acceptanţă şi recepţia urmând a se finaliza în luna aprilie 2023.
Fiecare sistem Patriot este alcătuit din:
- unitate de tragere (patru lansatoare montate/atașate fiecare pe câte un camion,
- un radar
- o unitate de conducere a focului
- generatoare și alte echipamente
Fiecare sistem are câte 24 de rachete PAC-3 Missile Segment Enhancement (MSE).
***