Adaugă aici textul pentru subtitlu
Add Your Heading Text Here

3 octombrie, 2022

Forțele ucrainene au realizat cea mai mare breșă din sudul țării de la începutul războiului și până acum, străpungând frontul și avansând rapid de-a lungul râului Nipru luni, amenințând să încercuiască mii de soldați ruși, transmite Reuters.

Surse rusești au recunoscut că tancurile ucrainene au avansat zeci de kilometri de-a lungul malului vestic al râului, recucerind mai multe sate pe parcurs.

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că armata ucraineană a obținut victorii importante în Liman (Donețk) și în Herson, unde au fost eliberate localitățile Arhanghelsk și and Miroliubivka. Armata ucraineană a înregistrat în weekend avans teritorial și în Lugansk.


Kremlin rămâne la fel de confuz ca vineri în legătură cu granițele teritoriilor pe care consideră că le-a anexat.

În timpul conferinței de presă organizate luni, purtătorul de cuvânt al Kremlin, Dmitri Peskov, a declarat că granițele regiunilor Herson și Zaporojie ocupate de ruși nu au fost încă determinate. Peskov a spus: ”Vom continua să ne consultăm cu oamenii care locuiesc în aceste zone”.

El a adăugat că nu poate preciza ce format va avea consultația.

Ofensivă fulger: 40 de kilometri într-o singură zi

„Situația este tensionată, să spunem așa, pentru că, da, au existat într-adevăr străpungeri”, a declarat pentru televiziunea de stat rusă Vladimir Saldo, liderul instalat de Rusia în părțile ocupate ale provinciei ucrainene Herson.

„Există o așezare numită Dudceani, chiar de-a lungul râului Nipru, și chiar acolo, în acea regiune, a avut loc o străpungere. Există așezări care sunt ocupate de forțele ucrainene”, a adăugat el.

Dudceani se află la aproximativ 40 km la sud de locul în care se afla frontul cu doar o zi mai devreme, ceea ce înseamnă că este unul dintre cele mai rapide avansuri ale războiului și de departe cel mai rapid din sud, unde forțele rusești și-au organizat poziții defensive încă din primele săptămâni ale invaziei și le-au întărit puternic.

Rybar, un important canal de Telegram prorus, ce are aproape un milion de urmăritori, a confirmat informația, subliniind că ucrainenii ar putea ataca, în curând, din flanc forțele Moscovei din zonă.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

***


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: