Urmărește-ne pe Google News
13 iunie, 2022
Articolul (acesta si multe altele) vorbeste despre ceea ce in energie electrica se numeste supply-side management. In ultimele decenii ne-am obisnuit mofturosi si rasfatati – fereasca Dumnezeu, total inacceptabil, tragedie galactica sa nu primim ce vrem, atunci cand vrem.
Exista si demand-side management. Ne reducem voluntar consumul de carburant – si, in general, obiceiurile de consum – cu o juma’ de rezervor pe luna, sau preferam sa le dam rusilor mijloacele sa mai omoare cateva zeci de mii de ucraineni pentru ca, nu-i asa, nu putem, dom’le, sa ne ducem pe jos cu sacosa in mana pana la supermarketul aflat la 200 de metri distanta, musai sa ne suim in bemveu, pai, ce, l-am cumparat ca sa ne uitam la el?!?
Etc.
Pentru mine este pur si simplu de necrezut cat de scurta e memoria colectiva. In Romania, dupa al doilea razboi mondial – sunt doar 75 de ani de-atunci, inca exista oameni in viata care au trait si-si amintesc aceste lucruri – S-A MURIT DE FOAME, „MULTUMITA” si sprijinului prietenilor sovietici si slugilor lor autohtone (fix pix, de altfel, pe langa genocidul pe care-l traisera ucrainenii cu doar 10-15 ani inainte). Tara europeana, la mijlocul secolului 20, in care se murea de foame.
Iar acum, am ajuns la 60 de ani si invat stupefiat ca nu ne putem lipsi neam de petrolul rusesc, iar gazul lor e mai vital decat aerul… Prostie cutremuratoare, crunta, crancena, mai ales ca vorbim de o tarisoara care, slava Domnului, a avut nenumarate ocazii sa se bucure de mangaierea atat de delicata a bocancului rusesc pe grumaz.
Un răspuns
Articolul (acesta si multe altele) vorbeste despre ceea ce in energie electrica se numeste supply-side management. In ultimele decenii ne-am obisnuit mofturosi si rasfatati – fereasca Dumnezeu, total inacceptabil, tragedie galactica sa nu primim ce vrem, atunci cand vrem.
Exista si demand-side management. Ne reducem voluntar consumul de carburant – si, in general, obiceiurile de consum – cu o juma’ de rezervor pe luna, sau preferam sa le dam rusilor mijloacele sa mai omoare cateva zeci de mii de ucraineni pentru ca, nu-i asa, nu putem, dom’le, sa ne ducem pe jos cu sacosa in mana pana la supermarketul aflat la 200 de metri distanta, musai sa ne suim in bemveu, pai, ce, l-am cumparat ca sa ne uitam la el?!?
Etc.
Pentru mine este pur si simplu de necrezut cat de scurta e memoria colectiva. In Romania, dupa al doilea razboi mondial – sunt doar 75 de ani de-atunci, inca exista oameni in viata care au trait si-si amintesc aceste lucruri – S-A MURIT DE FOAME, „MULTUMITA” si sprijinului prietenilor sovietici si slugilor lor autohtone (fix pix, de altfel, pe langa genocidul pe care-l traisera ucrainenii cu doar 10-15 ani inainte). Tara europeana, la mijlocul secolului 20, in care se murea de foame.
Iar acum, am ajuns la 60 de ani si invat stupefiat ca nu ne putem lipsi neam de petrolul rusesc, iar gazul lor e mai vital decat aerul… Prostie cutremuratoare, crunta, crancena, mai ales ca vorbim de o tarisoara care, slava Domnului, a avut nenumarate ocazii sa se bucure de mangaierea atat de delicata a bocancului rusesc pe grumaz.