Gazele de șist – următoarea revoluție? Necesitate, interese, influențe

M-am nascut si am crescut in Campina, oras al carui nume este strans legat de istoria industriei romanesti de petrol si gaze. Tatal meu a lucrat toata viata la sonde si in hoinarelile noastre pe dealurile din jur intalneam tot timpul puturi de exploatare, unele active, altele abandonate. Cam toata lumea ardea in sobe gaze pentru incalzire si pentru gatit si eram preveniti ca mirosul de mercaptan amestecat in gaz semnaleaza pericol.

Erau zile cand rafinaria din oras producea un miros greu, in multe locuri pamantul mustea de petrol si ani de zile in curtea unei case din „colonie” in apropierea noastra a ars neintrerupt o torta alimentata de gazele ce ieseau din pamant. Chiar si prin satele din jur, precum Bustenari, viata se schimbase mult datorita exploatarilor de petrol dar sondele de prin gradini nu-i opreau pe oameni sa-si culeaga prunele si sa coseasca fanul, amintindu-si nostalgic de vremea de dinainte de razboi cand multi se imbogateau daca aveau norocul ca o sonda sa fie amplasata pe terenul lor. Desi stiau ca exista riscuri si incoveniente, oamenii apreciau confortul si avantajele economice pe care exploatarea petrolului si gazelor le aduceau.

Perspectiva pe care mi-o da aceasta experienta personala de „coexistenta pasnica” cu industria explica probabil de ce imi vine greu sa inteleg toata tulburarea care s-a produs intr-un sat din Vaslui unde au aparut utilaje de forare care ar fi urmat sa stabileasca daca in zona exista rezerve de gaze de sist exploatabile. Urmarind scenele cu gospodine care se imbrancesc cu jandarmii, cu batrani care lesina pe marginea santului si sunt luati de ambulante si cu preoti iesiti pe baricade pentru „a lupta impotriva Satanei”, cum declara parintele din Pungesti, ma intrebam daca oamenii acestia stiu intr-adevar pentru ce lupta, se lasa manipulati fara sa-si dea seama sau au gasit o ocazie de a se face ascultati si isi varsa si ei necazul. Cred ca exista cate putin din toate acestea si este bine sa incercam sa separam lucrurile.

AVEM NEVOIE DE GAZE DE SIST?

Sa incepem chiar cu exploatarea gazelor de sist: avem intr-adevar nevoie de ele? Raspunsul este destul de simplu: daca vrem sa continuam modul nostru de viata actual nu avem alta alternativa decat sa continuam sa consumam hidrocarburi, petrol si gaze naturale. Depindem de hidrocarburi pentru productia de energie electrica, pentru transporturi, pentru ingrasaminte si agricultura, industria chimica, textile, farmaceutice, mase plastice, materiale de constructii – este imposibil sa ne imaginam cum am putea sa ne descurcam fara toate comoditatile pe care gazul natural ni le furnizeaza.

In lipsa unui miracol tehnologic cu totul neasteptat, in viitorul apropiat nu avem inlocuitori pentru hidrocarburi si nu vad cum am putea indeplini conditia ceruta de un protestatar radical: „nicio sonda pe teritoriul Romaniei!”. Dependenta de gazele naturale s-a adancit pe o perioada de mai bine de o suta de ani, de cand metanul a inceput sa fie folosit pe scara larga la iluminatul public. Productia nationala de gaz natural a atins un maxim in anul 1976, dupa care a scazut constant datorita epuizarii rezervelor. In momentul de fata cei doi mari producatori nationali, Romagaz si Petrom, acopera cam 80 la suta din consum astfel ca mai ales in perioada de iarna suntem nevoiti sa importam gaze.

Stam bine in comparatie cu media europeana insa este ingrijorator faptul ca rezervele certe de care dispune tara noastra ne mai ajung 11 ani la consumul actual si orice crestere viitoare a consumului va trebui sa fie acoperita prin importuri. Asta inseamna ca probabil in doar cinci ani vom ajunge sa importam jumatate din necesarul de consum intern iar in zece ani vom fi integral dependenti de importuri, in conditiile in care singura sursa pentru importul de gaze naturale este deocamdata Rusia.

SECURITATEA ENERGETICA

Dependenta de un singur furnizor pentru o resursa vitala constitutie intotdeauna o vulnerabilitate care este de dorit sa fie evitata. Cu atat mai mult cu cat Gazprom s-a dovedit in repetate randuri a fi un furnizor care nu ezita sa-si folosesca pozitia dominanta pentru a promova anumite interese politice si geostrategice. Este de aceea important pentru Romania sa-si asigure securitatea energetica prin diversificarea surselor de aprovizionare.

Definesc „securitatea energetica” in sensul propus de Daniel Yergin – continuitate in aprovizionare in cantitati suficiente, la preturi predictibile si accesibile, in mod eficient si sustenabil. Securitatea energetica este un concept mai cuprinzator si mai important decat cel adesea folosit de „independenta energetica”, care se refera la existenta unor resurse proprii care pot asigura integral necesarul de consum. Independenta energetica poate contribui la securitatea energetica dar in multe situatii, de exemplu atunci cand costurile la care pot fi accesate resursele proprii de energie sunt foarte ridicate, independenta energetica se dovedeste a fi insuficienta.

In ceea ce priveste gazele naturale, Romania a incercat o solutie de diversificare a surselor de aprovizionare prin proiectul Nabuco, care ar fi adus gaze direct din zona Marii Caspice. Din pacate, acest proiect nu a fost niciodata suficient de convingator din punct de vedere comercial si in lipsa unei sustineri politice viguroase la nivel european a fost abandonat. Interconectarea retelelor de transport al gazelor in cadrul Uniunii Europene si formarea unei piete unice a gazelor este de asemenea o solutie de imbunatatire a securitatii energetice pentru toate statele membre. Dar optiunea de departe cea mai buna ar fi evident aceea de a identifica noi rezerve de gaze care sa poata fi exploatate in conditii economice. Aceasta ne-ar asigura nu doar securitatea energetica ci si un avantaj competitiv pentru o serie de ramuri industriale si deci un impact favorabil asupra cresterii economice.

Din fericire, desi rezervele conventionale certe de gaze naturale ale Romaniei se apropie de epuizare, in subsolul tarii noastre si in platforma continentala a Marii Negre se estimeaza ca ar mai exista rezerve suficiente pentru a ne asigura consumul pentru mai bine de o suta de ani. Cea mai mare parte a acestor rezerve potentiale, peste 1400 milioane de metri cubi, sunt sub forma gazelor de sist. Acestea sunt forme ale gazului metan difuzate in vechi roci sedimentare care contin mai ales argila si cuart. Desi sunt cunoscute de multa vreme, gazele de sist nu au fost exploatate intrucat nu existau tehnologii care sa faca posiblila eliberarea gazului difuzat in roca.

TEHNOLOGII SI RISCURI DE EXPLOATARE

Exploatarea gazelor de sist a devenit posibila in ultimele decenii datorita progreselor in domeniul tehnologiilor de forare, care fac posibila forarea orizontala la mare adancime si chiar forarea in mai multe directii de la un put central. Fracturarea hidraulica este la randul ei o tehnologie de injectare de apa cu diversi emulsionanti sub presiune, care elibereaza gazele captive.

Aceste tehnologii au aparut inainte de 1950 dar au fost dezvoltate si folosite pe scara larga in Statele Unite mai ales in ultimele doua decenii. In momentul de fata companiile americane detin o suprematie de necontestat in domeniul explorarii si exploatarii gazelor de sist si in productia de echipamente pentru astfel de operatiuni. Spre exemplu, potrivit datelor dintr-un studiu din 2012 al KPMG Global Energy Institute, in Statele Unite existau la inceputul anului 2012 aproximativ 2000 de instalatii de forare, in vreme ce in Europa nu erau decat 72. Astfel se explica de ce companiile americane sunt prezente peste tot in lume acolo unde se incearca dezvoltarea de noi exploatari de gaze de sist. (Este si motivul pentru care Chevron si nu o companie romaneasca s-a angajat in explorarea de perimetre cu potential de gaze de sist.)

Fracturarea hidraulica este o tehnologie contestata datorita temerilor privind impactul asupra mediului. Principalele probleme sunt posibilitatea de contaminare a panzei de ape freatice cu substante poluante, consumul unor cantitati mari de apa in procesul de fracturare, posibila eliberare de gaze in atmosfera si uneori producerea de seisme de mica intensitate in zonele unde se practica astfel de foraje. In principiu, toate aceste riscuri sunt gestionabile daca sunt folosite corect tehnologiile potrivite si experienta americana pare sa sugereze ca exploatarea gazelor de sist nu este mai periculoasa decat alte activitati miniere.

Nu poate fi insa ignorat faptul ca spre deosebire de Statele Unite, unde multe zacaminte se gasesc in zone mai putin locuite, in Romania si Europa in general densitatea mai mare a asezarilor umane poate crea probleme. Acesta este unul din motivele pentru care este importanta stabilirea unor standarde de mediu corespunzatoare si intarirea capacitatii autoritatilor de a monitoriza activitatea companiilor din domeniu. Desi Parlamentul European a inceput sa manifeste preocupari cu privire la reglementarea exploatarii gazelor de sist, in viitorul previzibil aceasta va ramane sub incidenta reglementarilor nationale ale statelor membre, care difera semnificativ desi se incadreaza in directivele europene generale de mediu.

Din punct de vedere al impactului asupra mediului, gazele de sist au in mod cert si un avantaj in masura in care arderea gazelor naturale pentru productia de energie este mult mai putin poluanta decat arderea altor combustibili precum carbunele. America a reusit in ultimii ani performanta de a reduce semnificativ emisiile de carbon prin cresterea productiei de energie generata pe baza de gaze, in vreme ce in Europa mixul de combustibili folosit a devenit mai poluant prin scaderea cu 25 la suta a energiei obtinute din gaze si cresterea cu 10 la suta a celei obtinute din carbune.

INTERESE SI INFLUENTE

Gazele de sist sunt pe cale sa provoace o revolutie nu doar in America, ci in intreaga lume. Statele Unite, pana de curand cel mai mare importator de hidrocarburi din lume, si-au redus dependenta de importuri si au inceput chiar sa exporte, inclusiv catre Europa.

Abundenta de resurse energetice a ajutat fara indoiala economia americana sa depaseasca mai usor criza. Revirimentul industriei de petrol si gaze a creat locuri de munca si a ajutat competitivitatea companiilor americane din sectoare energo intensive, care beneficiaza de preturi la energie mult mai scazute decat companiile din Europa. Observand acest avantaj de competitivitate, Paolo Scaroni, directorul general al grupului petrolier italian ENI, tragea de curand un semnal de alarma: „Cine va mai investi într-o industrie cu consum energetic mare din Europa în loc să se ducă în Texas unde costul electricităţii este la jumătate iar preţul gazelor naturale este la o treime, pe lângă alţi factori favorabili? Am avut clienţi care şi-au mutat investiţiile din Europa în SUA”.

Pe langa presiunea competitiva suplimentara pe care o creaza, revolutia americana a gazelor de sist a produs deja efecte pe piata internationala a produselor energetice: preturile au ramas relativ stabile in ciuda socurilor negative asupra ofertei cauzate de sanctiunile impotriva Iranului sau de „primavara araba” din Egipt sau Libia. Reducerea dependentei americane de importul de hidrocarburi modifica echilibrele geostrategice mondiale. Producatorii traditionali de petrol si gaze risca sa isi piarda o parte din influenta si din veniturile care le erau asigurate de exporturi.

Rusia se simte pe buna dreptate expusa si este cert ca o evolutie in Europa in favoarea exploatarii gazelor de sist nu este privita cu ochi buni la Moscova. Pe de alta parte americanii sprijina exploatarea gazelor de sist (unde companiile americane sunt de neinlocuit) si se pregatesc sa intensifice exportul de gaz natural catre Europa. Rezultatul acestei confruntari ar putea fi acela al reasezarii relatiilor dintre Uniunea Europeana si Rusia in domeniul energetic, avand drept rezultat scaderea pretului gazelor naturale in Europa. Este chiar posibil ca Gazprom sa incerce sa descurajeze de la bun inceput dezvoltarea noii industrii in Europa prin reducerea pretului de livrare la gaze pana la punctul in care gazele de sist devin neatractive ca investitie.

In fiecare tara exista o configuratie specifica a intereselor in favoarea sau impotriva gazelor de sist. In Franta de exemplu, decizia de interzicere a exploatarii prin fracturare hidraulica nu poate fi disociata de puternica pozitie pe care o are industria nuclearelectica. In Polonia in schimb, care se pare ca detine cele mai mari resurse de gaze de sist din Europa, reducerea dependentei de importurile din Rusia este o prioritate fata de care orice alte considerente palesc. Experienta polonezilor in industia miniera conteaza probabil si ea in modelarea unei atitudini favorabile exploatarii gazelor de sist. In Marea Britanie, unde la Balcombe au avut loc confruntari similare celor de la Pungesti, lucrurile par sa se indrepte pragmaitc spre un consens social si politic in privinta exploatarii gazelor de sist: pe langa sustinerea oficiala a primului ministru si pe langa masurile fiscale luate pentru a incuraja aceasta industrie, Biserica Angliei s-a declarat de curand in favoarea explorarii acestei alternative energetice! In Ungaria, dupa ce explorari preliminare efectuate de Exxon in 2008 nu au fost urmate de exploatare, orice discutii pe aceasta tema s-au stins.

Destul de suprinzator avind in vedere lipsa unei traditii de implicare a publicului larg in decizii asupra unor proiecte economice, exploatarea gazelor de sist a fost intampinata in Romania cu o opozitie destul de activa si vocala. O analiza a ROEC (Romania Energy Center) din iulie 2013 constata ca „opozitia romana la gazele de sist apare ca o miscare heterogena, al carui nucleu ecologist este intarit de lideri de opinie cu convingeri de stanga, nationaliste sau anti-capitaliste. I se alatura insa si cetateni nemultumiti care se simt lipsiti de putere si este sprijinita de o tanara generatie de romani care s-au saturat de coruptia endemica din Romania si de lipsa de raspundere a elitei politice actuale.”

Trebuie recunoscut ca mai ales in problema gazelor de sist, clasa politica plateste pretul oportunismului si al lipsei de consecventa: nu poti fi credibil atunci cand in opozitie sustii un lucru iar atunci cand te afli la putere te situezi de cealalta parte !

PARAMETRII ECONOMICI AI EXPLOATARII GAZELOR DE SIST

Spiritele s-au incins in dezbaterea privind gazele de sist mult inainte de a avea date fiabile privind rezervele certe si exploatabile sau costurile de exploatare in Romania – date care pot fi obtinute doar prin explorarea si evaluarea individuala a tuturor perimetrelor cu potential. Ceea ce stim totusi in urma unor analize mai generale la nivel european precum si din comparatiile cu Statele Unite este ca exploatarea gazelor de sist va necesita investitii considerabile iar costurile de productie vor fi ridicate.

In Europa, zacamintele de gaze de sist se afla la adancimi de 1,5-2 ori mai mari decat cele din America. In plus, gradientul termic in Europa este mai mare decat in America, consumul de apa va fi mai mare, toate acestea insemnind folosirea unor echipamente de forare mai puternice si costuri de explorare si exploatare mai mari. Potrivit aceluiasi studiu al KPMG Global Energy Institute din 2012, forajele de explorare care au fost facute in Polonia, Ungaria sau Cehia au atins un cost de 10-15 milioane dolari pe put, de 3-5 ori mai mare decat un foraj similar in Statele Unite. Se stie ca viteza de epuizare a unui zacamant in cazul gazului de sist este mare si este necesar ca noi si noi foraje sa fie efectuate pentru a valorifica un perimetru. Riscurile sunt de asemenea considerabile: in Polonia de exemplu, rezervele de gaze de sist confirmate dupa lucrarile de explorare au fost de multe ori de zece-cincisprezece ori mai mici decat estimarile initiale.

Pe langa costurile de forare si operare ridicate, dezvoltarea gazelor de sist presupune si investitii considerabile in infrastructura de transport. Nu stiu daca s-au facut estimari cu privire la volumul total de investitii care ar fi necesare pentru dezvoltarea gazelor de sist in Romania insa este evident ca acesta este ridicat. Exista insa estimari pentru necesarul total de investitii in sectorul energetic: Vasile Iuga (PwC) de exemplu mentioneaza o cifra intre 3 si 4 miliarde dolari anual care ar trebui investiti in urmatorii 20 de ani pentru a asigura necesarul de energie in crestere al economiei noastre.

Concluzia este ca desi gazele de sist ar putea avea preturi de productie mai scazute decat cele la care importam astazi gaze din Rusia (intre 200 si 300 dolari mia de metri cubi, fata de un pret de aproximativ 400 dolari la gazele de import), ele sunt mult mai scumpe decat gazele din exploatarile conventionale. De aceea, nu trebuie sa ne facem sperante ca pretul gazelor naturale ar putea sa scada, ci doar sa se stabilizeze.

Un ultim element care trebuie luat in considerare este cel al ciclului lung explorare-dezvoltare-productie. Un eventual impact al productiei de gaze de sist asupra economiei noastre nu poate deveni vizibil mai devreme de 2020, avand in vedere faptul ca in momentul de fata nu a fost sapata nici macar o sonda de explorare.

IMPARTIREA CORECTA A BENEFICIILOR

In majoritatea statelor americane legislatia prevede ca proprietatea asupra unui teren presupune si proprietate asupra bogatiilor subsolului acelui teren. Acest cadru legislativ simplifica mult problema repartizarii castigurilor din exploatarea gazelor de sist intre cei implicati (proprietar, comunitate locala, investitori), transferand-o integral domeniului privat. Multi experti considera ca aceasta este principala explicatie a succesului exploatarii gazelor de sist in America.

In Europa in schimb, bogatiile subsolului sunt in proprietate publica astfel ca guvernul este cel care trebuie sa negocieze si sa decida cum se distribuie beneficiile din exploatarea acestor bogatii, folosind instrumente cum ai fi legislatia, impozitarea si prevederile contractelor individuale de concesiune incheiate cu investitorii. Se observa ca in Europa o buna parte din opozitia la dezvoltarile unor resurse naturale, mai ales ale subsolului, vine de la comunitati locale si este legata de faptul ca interesele membrilor comunitatii locale nu coincid intotdeauna cu interesele generale si nu sunt bine reprezentate in pozitia guvernului. In cazul gazelor de sist de exemplu, membrii comunitatilor locale trebuie sa suporte cea mai mare parte a neajunsurilor legate de forare fara a beneficia de vreun avantaj sau avand castiguri pe care le considera insuficiente sau inechitabil repartizate.

Economistii considera ca in astfel de cazuri se poate ajunge la armonizarea tuturor intereselor si atingerea „optimului Pareto” daca cei care sunt dezavantajati intr-o situatie sunt compensati de cei care au de castigat din aceiasi situatie. Primul ministru Victor Ponta merge intr-o directie corecta atunci cand observa ca o parte a fondurilor incasate de guvern de pe urma exploatarilor de gaze de sist ar trebui sa se indrepta catre comunitatea locala. Este insa necesar ca un mecanism care sa formalizeze participarea comunitatilor locale la beneficiile generate de unele proiecte sa fie incllus in legislatie.

Un al doilea aspect al repartizarii corecte a beneficiilor in cazul proiectelor de exploatare a gazelor de sist tine de distributia castigurilor intre investitor si guvern ca reprezentant al statului. In Romania se discuta mult de nivelul redeventelor, dar opiniile sunt de multe ori distorsionate de necunoastere, neintelegere sau partizanat politic sau ideologic.

Trebuie in primul rand sa subliniem ca castigul pe care il are statul in urma exploatarii resurselor naturale nu se reduce numai la redevente si este mult mai corect sa tinem seama de contributia fiscala agregata pe care o are un proiect de investitii. In plus, pe langa contributia directa, proiectele de investitii mari, de zeci si sute de milioane de dolari sau euro, au un efect de multiplicare in economie prin faptul ca creaza locuri de munca, stimuleaza dezvoltarea unor noi intreprinderi si creaza cerere suplimentara pentru companiile existente.

Statul are evident interesul de a obtine venituri cat mai mari de pe urma exploatarilor de zacaminte de hidrocarburi, fara insa a descuraja investitorii care sunt gata sa-si asume riscurile unui proiect doar daca au un castig corespunzator. Cu cat riscurile unei investitii sunt mai mari, cu atat impozitarea trebuie sa fie mai mica pentru a mentine atractivitatea proiectelor pentru investitori. Din acest punct de vedere, este posibil ca opinia publica si unii lideri politici sa fie dezamagiti de nivelul redeventelor care poate sa fie in mod realist perceput in cazul gazelor de sist.

Suntem destul de departe de momentul in care gazele de sist ar putea sa produca o revolutie si pentru economia romaneasca, nu stim nici macar daca sperantele noastre privind aceasta resursa sunt sustinute de date din teren si mi-e teama ca in conjunctura sociala si politica actuala o sa ramanem sa contemplam posibilitatea unei revolutii ce va sa vina…

Sau poate se va intampla ceva la Bruxelles, pentru ca asa cum spune acelasi Paolo Scaroni in Financial Times, „cu cat mai curand regiunea (UE) isi va da seama ca politica sa de energie este o harababura, cu atat mai curand poate creste.”

***
Aurelian Dochia este consultant financiar, fost director al BRD și consultant pentru Banca Mondială