Add Your Heading Text Here

6 aprilie, 2022

Dan Vîlceanu și-a anunțat miercuri demisia din funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. În urmă cu 5 zile, vineri seara, el a renunțat și la funcția de secretar general PNL.

“În urmă cu aproximativ o oră, după finalizarea ședinței de Guvern, mi-am înaintat demisia domnului prim-ministru Nicolae Ciucă, așa cum am anunțat și în urmă cu câteva zile”, a spus Dan Vîlceanu, într-o conferință la sediul Ministerului.

El a precizat că își va continua mandatul ”până la apariția decretului în Monitorul Oficial”.

Dan Vîlceanu rămâne, deocamdată, președinte al organizației PNL Gorj.

Dan Vîlceanu a fost numit în funcția de ministru în cabinetul lui Nicolae Ciucă din noiembrie 2021. El a fost ministru de Finanțe în guvernul Cîțu.

Și-a început cariera politică la PSD, fiind președinte al tineretului Social Democrat Gorj din 2006 până în 2009. A trecut apoi la PDL Gorj, unde a avut funcția de secretar executiv în perioada 2011-2012 și pe urmă președinte al PDL Gorj între 2013 și 2015.

Odată cu fuziunea cu PNL, Vîlceanu a rămas la șefia filialei liberale până acum. Mama sa, Elisabeta Vîlceanu, este asociat unic al firmei Trefo SRL, companie care a derulat doar în 2020 contracte de peste 1 milion de dolari cu companii de stat: CET Govora, Compania Locală de Termoficare Colterm, Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia.



Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: