Add Your Heading Text Here

6 mai, 2011

Medicii de familie ameninţă cu refuzul de a semna noul Contract-Cadru 2011-2012, privind serviciile medicale decontate de Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), dacă acesta va rămâne în forma iniţială, dorită de Ministerul Sănătăţii.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a susţinut, joi, că medicii de familie au informaţii potrivit cărora documentul programat a fi semnat până la 1 iunie nu a suferit modificările cerute de doctori.

”Am fost chemaţi zilele acestea la CNAS pentru elaborarea Normelor de aplicare a Contractului-cadru pentru 2011, însă nu am acceptat să lucrăm la norme câtă vreme legea care este Contractul-Cadru, adoptat printr-o Hotărâre de Guvern, nu s-a modificat”, a spus Mihăilă.


Ea a acuzat Guvernul că impune anumite reglementări, fără negocieri.

”Prin noile reglementări, veniturile medicilor de familie scad cu 20-25% pentru fiecare cabinet, în funcţie de gradul medicului. Prin noul sistem de informatizare al CNAS, mulţi pacienţi dispar de pe liste, şi Casa de Asigurări de Sănătate a Muncipiului Bucureşti înscrie direct pacienţii, fără să mai treacă pe la un medic de familie. În plus a apărut şi concurenţa neloială”, a mai spus ea.

Şi preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu, a ameninţat cu blocarea sistemului sanitar: ”Avem o specialitate care la nevoie poate bloca sistemul. Nu ne dorim acest lucru”.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Iniţial, Contractul-cadru 2011-2012 trebuia să fie încheiat la 1 aprilie, însă Ministerul Sănătăţii a amânat termenul până a 1 iunie, la presiunea medicilor de familie.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: