Add Your Heading Text Here

15 martie, 2022

La sfârşitul săptămânii trecute, puteai crede că Ucraina şi-a deschis consulat în Podu Roş sau că preşedintele ori premierul de la Kiev vizitează sediul PNL din municipiul Iaşi.

Steagul galben-albastru – nu culorile PNL, ci drapelul ucrainean – fusese arborat alături de tricolorul românesc în faţa sediului PNL. Decizia a fost luată în Biroul Permanent Judeţean al filialei, deşi Legea (75/1994) specifică clar condiţiile în care poate fi ridicat steagul altui stat: la vizite oficiale, în cadrul unor festivităţi şi reuniuni internaţionale cu participarea reprezentanţilor statului respectiv – şi numai alături de tricolor.

Sâmbătă, un trecător a coborât steagul Ucrainei şi a depus o plângere la Poliţie. Duminică, steagul era tot acolo, dar a dispărut până la amiază. Până la închiderea ediţiei, Instituţia Prefectului nu a avut nicio reacţie, nici de la prefectul PSD, nici din partea subprefecţilor PNL.


Parcă tocmai ca să nu rămână mai prejos, social-democraţii au rostogolit pe grupul de comunicare intern un mesaj profund antioccidental, îndreptat atât împotriva Statelor Unite ale Americii – al căror vicepreşedinte tocmai venise în România – dar şi împotriva regimului de la Bucureşti.

Mesajul care pare redirecţionat mecanic fără nicio ezitare, probabil pentru că venea chiar de la preşedintele Maricel Popa, a fost chiar afişat pentru scurt timp pe Facebook de unul dintre consilierii judeţeni ai PSD, Mircea Manolache.

Postarea a stârnit reacţii critice şi în interiorul PSD, cel mai critic fiind fostul preşedinte executiv al filialei municipale, Viorel Blăjuţ.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Citește întreaga știre pe Ziarul de Iași.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: