17 februarie, 2022

Ministerul libanez al Lucrărilor Publice anunță joi că CMA CGM Group va gestiona, timp de 10 ani, terminalul containerelor din portul Beirut, distrus de o explozie devastatoare în 2020, scrie The Associated Press citată de News.ro.

Compania franceză CMA CGM Group, lider mondal al transportului maritim şi logisticii, a îndeplinit condiţiile în vederea gestionării exploatării şi întreţinerii terminalului containerelor, a anunţat ministrul libanez Ali Hamie, care apeciază că acest contract urmează să aducă în conturile statului libanez ”zeci de milioane de dolari”.

O explozie devastoare a ucis, la 4 august 2020, cel puţin 216 oameni, potrivit unui bilanţ oficial, a rănit şi mutilat mii de oameni şi a devastat cartiere întregi în din Beirut. Aceasta a fost una dintre cele mai mari explozii nenucleare din istorie, declanşată de un incendiu la un depozit în care se aflau sute de tone de nitrat de amoniu.


Explozia a zguduit oraşul şi a cauzat un cutremur resimţit în întreaga ţară. Ea a fost auzită şi resimţită până în Cipru, la Marea Mediterană, la peste 200 de kilometri depărtare.

CMA CGM Group a anunţat într-un comunicat că operaţiunile  urmează să înceapă luna viitoare şi să dureze zece ani, cu o ţintă de 1,4 milioane Twenty Equipment Unit (TEU/containere de 20 de picioare).

Contractul prevede un plan de investiţii în valoare de 33 de milioane de dolari, în vederea unei reconstruiri şi modernizări a terminalului – dintre care 19 milioane de dolari urmează să fie investiţi în următorii doi ani.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

”Vom lansa în curând un plan de investiţii ambiţios, care va transforma terminalul pentru containere al portului Beirut într-o instalaţie de vârf care să îndeplinească cele mai bune standarde internaţionale”, declară CEO-ul CMA CGM, Rodolphe Saadé, care are dublă cetăţenie, libaneză şi franceză.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: