Adaugă aici textul pentru subtitlu
Add Your Heading Text Here

19 ianuarie, 2022

Statisticienii INS pichetează miercuri sediul PSD cerând stoparea discriminărilor salariale pentru familia ocupaţională Administraţie şi aplicarea majorărilor salariale conform legii, scrie Agerpres.

Cei 1.600 de statisticieni angajaţi la nivel naţional nu solicită venituri suplimentare, ci doar respectarea Legii 153/2017, lege care reglementează în mod expres ca până în anul 2022 să se reducă discriminările salariale la nivelul acestei familii ocupaţionale, se menţionează în comunicatul Cartel Alfa.

Toate strategiile şi politicile decizionale ale autorităţilor sunt elaborate şi fundamentate pe baza analizelor datelor statistice, cantitatea şi calitatea acestor date având o importanţă crucială, ca şi desfăşurarea în condiţii optime a activităţii acestei instituţii, având în vedere caracterul specific al activităţii pe care o desfăşoară, se precizează în comunicat.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Statisticienii sunt implicaţi în acţiuni majore la nivel naţional şi european, printre care: Recensământul General Agricol, Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, alegerile prezidenţiale, parlamentare şi locale, proiecte şi colaborări cu Banca Naţională a României, Banca Mondială, Comisia Europeană etc.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: