Add Your Heading Text Here

30 septembrie, 2013

Au existat tentative ale unor „structuri extremiste eco-anarhiste” de a deturna protestele anti Roșia Montană, a declarat luni directorul Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior.

Directorul SRI a oferit și el explicații Comisiei parlamentare pentru Roșia Montană, declarând că Serviciul a fost atent la acțiunile interesate menite să influențeze actul decizional privind exploatarea auriferă, relatează MEDIAFAX.

SRI a trimis peste 500 de informări, din ianuarie 1999 până în septembrie 2013, către cele peste 120 de persoane care s-au aflat în funcţii pe parcursul acestor ani și care erau implicate oficial în acest subiect.


După discuțiile din Comisie, George Maior a explicat c-au existat și tentative ale unor „structuri extremiste eco-anarhiste” de a deturna protestele celor care sunt împotriva exploatării de la Roșia Montană.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Și președintele Traian Băsescu a vorbit duminică, în emisiunea ”După 20 de ani”, de la PRO TV despre protestele pe acest subiect. El a spus că manifestația din Piaţa Universităţii este una curată, în timp ce protestul de la Roşia Montană este unul fabricat. ˝Din informaţiile pe care le am, George Soros nu trimite ONG-urile în stradă”, a mai spus șeful statului.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: