Add Your Heading Text Here

6 octombrie, 2020

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Elveţia pentru că a obligat o ziaristă să îşi dezvăluie sursele, în cadrul unei anchete penale privind traficul de droguri, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Instanţa Consiliului Europei a reamintit importanţa protecţiei surselor într-o societate democratică.

Nina Jecker a publicat în 2012 un articol într-un ziar din Basel, în care descria activitatea de mai mulţi ani a unui distribuitor de canabis şi haşiş pe care îl vizitase acasă. Articolul a dus la deschiderea unei anchete, iar jurnalista a fost chemată ca martor, însă a refuzat să depună mărturie. Tribunalul cantonal i-a dat dreptate în primă instanţă.


La apel, tribunalul federal i-a interzis să îşi protejeze sursele, apreciind că mărturia ei ar fi singura modalitate de identificare a autorului infracţiunii, iar interesul public ‘primează faţă de interesul privat’ al ziaristei.

CEDO a decis în unanimitate că poziţia justiţiei elveţiene încalcă articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, referitor la libertatea de exprimare. Magistraţii de la Strasbourg au subliniat că numai ‘un imperativ preponderent de interes public’ ar fi justificat constrângerea jurnalistei, însă în speţă nu s-a stabilit o astfel de situaţie.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Jecker nu a cerut despăgubiri, prin urmare CEDO nu a condamnat Elveţia la plata vreunei sume.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: