Add Your Heading Text Here

2 iunie, 2020

Decizia băncii centrale a Poloniei de a reduce nivelul dobânzii-cheie de politică monetară la aproape zero a fost ”nesăbuită”, potrivit fostului guvernator Marek Belka, citat de Bloomberg. Fostul oficial, unul dintre cei mai bine cunoscuți polonezi de investitorii străini, a avertizat că singurul beneficiar real al măsurii este statul, care își poate finanța deficitul aproape gratuit.

”Economia poloneză nu iese în evidență negativ, astfel încât să fie justificată o măsură atât de drastică. Chiar din contră”, a declarat Marek Belka, fost premier. ”Dobânzile sunt mult prea mici din punct de vedere al stabilității sistemului bancar”, a adăugat el.

Comisia Europeană anticipează o contracție a economiei poloneze de 4,3% din PIB în acest an, cea mai mică din UE. Analiștii chestionați de Bloomberg anticipau o menținere a dobânzilor în cadrul ședinței de politică monetară de la sfârșitul săptămânii trecute, însă decizia băncii centrale a fost de a opera o nouă tăiere, de la 0,5% pe an la nivelul minim record de 0,1%.


Belka, guvernator al băncii centrale a Poloniei în perioada 2010-2016, s-a arătat sceptic cu privire la necesitatea reducerii dobânzii, precizând că nu vede cum vor beneficia ”creditorii și debitorii de rând”, ”singurul beneficiar fără echivoc” fiind statul polonez.

Decizia băncii, a treia tăiere a dobânzii în tot atâtea luni, a luat prin surprindere piețele, guvernatorul Adam Glapinski fiind criticat pentru că nu a susținut tradiționala conferință de presă de după ședința de politică monetară, invocând temeri legate de situația epidemiologică.

”Surprinderea piețelor financiare nu ajută pe nimeni”, a avertizat fostul guvernator, Marek Belka. El a avertizat că actual climat, cu dobânzi aproape de zero, este ”extrem de îngrijorător” pentru băncile mici și pentru cooperativele de credit, care depind de nivelul dobânzilor pentru a supraviețui. În plus, lipsa încrederii nu va duce la o creștere a creditării, consumatorii și companiile fiind reticenți în contractarea de noi împrumuturi.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

”Înlesnirea politicii monetare nu va crește apetitul pentru credite”, a avertizat fostul bancher central.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: