Inflația medie anuală ar urma să se majoreze cu un procent în 2013, urmând să revină la valoarea de anul trecut în 2014, potrivit estimărilor făcute de Comisia Națională de Prognoză. În intervalul 2015 – 2016, România va coborî în apropierea țintei indicative de 2% stabilită de Banca Centrală Europeană și va îndeplini unul dintre criteriile de la Maastricht, necesar pentru accederea în zona euro.
Practic, îndeplinirea prognozei oficiale de reducere a inflației ar echivala în mare măsură cu posibilitatea de a intra în mecanismul ERM II ( care testează stabilitatea cursului fașă de o paritate centrală) în 2017 și adoptarea euro la orizontul anului 2019. Trebuie observat că CNP a mers pe varianta unei aprecieri reale a leului față de euro și chiar a aprecierii monedei noasrte naționale în termeni nominali.
Valoarea maximă a euro ar urma să fie atinsă în acest an, pentru ca în 2014 să revină în apropierea nivelului din 2012 iar în 2015 – 2016 să se stabilizeze la 4,40 lei pe euro. O asemenea evoluție ar însemna aprecierea activelor denominate în lei și ar aduce câștiguri semnificative celor care vor face plasamente în lei înaintea fixării parității test de trecerea la euro.
O condiție esențială pentru a putea urma o astfel de traiectorie este performanța economiei reale. Aceasta ar trebui să fie capabilă să păstreze deficitul de cont curent în apropierea nivelului de 4%. Chiar dacă soldul balanței comerciale va trece anul acesta pragul de 10 miliarde euro și va urca spre 15 miliarde euro în 2015.
Oarecum paradoxal, dată fiind diminuarea exporturilor, din datele prezentate se poate observa că anul 2012 a fost cel mai bun din toată perioada analizată de CNP. Reluarea creșterii economice la valori mai ridicate ar urma să fie precedată de un maxim local al deficitului de cont curent raportat la PIB în 2014. După care, efectul retehnologizării pe această cale ar urma să se facă simțit în ameliorarea deficitului extern.
A doua condiție importantă pentru respectarea scenariului avansat de CNP este păstrarea creșterilor salariale în limite moderate, cu valoarea maximă de 2,4% în 2013 și apoi cu mai puțin de două procente anual în termeni reali. Contrar primului impuls de conotație sindicală, ar putea să fie mai înțeleaptă trimiterea în curs a unei părți din câștigul de productivitate, cu efectul creșterii mai mari a puterii de cumpărare exprimate în euro.
Diminuarea câștigului real în perioada 2009 – 2011 a fost de șapte procente iar anul 2012 a marcat reintrarea pe traiectoria de revenire la nivelul din 2008. Această revenire ar urma să se producă în 2016, dar cu beneficiul de a putea crește încet-încet numărul de salariați spre 6,5 milioane persoane conform datelor colectate la ancheta întreprinsă în gospodăriile populației AMIGO.
După ce a atins nivelul maxim în 2011, rata șomajului calculat conform Biroului Internațional al Muncii ( BIM) a coborât la 7% anul trecut și ar urma să se diminueze de acum înainte cu o zecime de punct procentual în fiecare an.
Am utilizat datele AMIGO și nu cele pe baza metodologiei oficiale la nivel național pentru a avea o imagine mai apropiată de realitate a numărului celor care lucrează și pentru comparabilitate internațională în ceea ce privește șomajul.
Toate aceste date sunt corelate iar transpunerea în realitate a estimărilor CNP depinde de păstrarea echilibrelor macroeconomice. Situate pe un nivel abstract, mai puțin accesibile și interesante, acestea își arată importanța doar atunci când nu le mai avem și trebuie luate măsuri dureroase de austeritate. Nefiind date de la sine și sub ameninațare de derapaj, acestea ar trebui urmărite mult mai atent dacă vrem liniștea necesară micșorării decalajului de nivel de trai ce ne separă de Occident.
Urmărește-ne pe Google News
