Add Your Heading Text Here

31 octombrie, 2019

Camera Reprezentanților din SUA a făcut oficial primul pas în procedura de destituire a președintelui Donald Trump – rezoluție care stabilește, formal, pașii următori ai procedurii de punere sub acuzare și destituire a președintelui – potrivit AFP și Reuters preluate de Agerpres.

Este prima astfel de procedură după acuzația de sperjur adusă lui Bill Clinton în așa numita ”Afacere Lewinski”.

Rezoluţia a fost adoptată cu 232 de voturi pentru şi 196 împotrivă în Camera Reprezentanţilor, unde democraţii deţin majoritatea.


Democraţii încearcă să demonstreze că Donald Trump a exercitat presiuni asupra Ucrainei pentru a-l compromite pe vicepreşedintele democrat Joe Biden, cel mai probabil contracandidat al său la alegerile prezidenţiale de anul viitor şi al cărui fiu, Hunter Biden, a lucrat începând din 2014 pentru o companie ucraineană din sectorul gazelor.

Respectiva companie ucraineană a fost ţinta unei anchete conduse de un procuror a cărui demitere a fost cerută atunci Kievului de către Joe Biden pe motivul slabelor rezultate ale acelui procuror în lupta împotriva corupţiei. Dar Trump crede că motivul real al acestei cereri a fost de fapt investigaţia condusă de procurorul ucrainean împotriva fiului vicepreşedintelui Joe Biden şi i-a sugerat actualului preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, să acţioneze în privinţa acelei anchete.

În replică, Donald Trump susţine că nu a greşit cu nimic în exercitarea atribuţiilor şi se consideră vizat de o ”lovitură de stat”.

Este ”cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria americană”, a scris el pe Twitter joi, imediat după votul din Camera Reprezentanţilor. ”Este injust, anticonstituţional şi fundamental anti-american”, notează şi Casa Albă într-un comunicat.

(Informație în curs de actualizare) 

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

 

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: