Add Your Heading Text Here

11 octombrie, 2019

Abiy Ahmed, premierul Etiopiei, a câștigat premiul Nobel pentru Pace, fiind astfel recompensat pentru cotribuția la încheierea războiului dintre țara sa și Eritreaa, care dura de peste 20 de ani.

Conflictul teritorial între Etiopia și Eritreea, izbucnit la finalul anilor ’90, a însemnat pierderi financiare imense pentru ambele state, precum și nenumărate victime.


Comitetul Nobel norvegian nu a reuşit să ia legătura cu premierul etiopian înaintea anunţului oficial de vineri, a menţionat, la Oslo, preşedinta comitetului, Berit-Reiss Andersen.

„Dacă (Abiy Ahmed) se uită la mine în acest moment, vreau doar să-i transmit cele mai calde felicitări”, a spus Berit-Reiss Andersen în faţa reporterilor, citat de Agerpres.

Abiy Ahmed este premierul Etiopiei și ocupă această poziție din data de 2 aprilie 2018. De la începutul mandatului său, a lansat o serie de reforme economice și politice. Este creditat cu încheierea conflictului vechi de 20 de ani între țara sa și Eritreea.

În perioada 1991-2010 a activat în armata etiopiană. A fost ofițer al serviciului de informații din armata etiopiană, fiind implicat în cariera sa militară în războiul civic din Etiopia, trupele ONU trimise în Rwanda și războiul dintre Etiopia și Eritreea.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

În perioada 2008-2015 a fost director al Agenției pentru Securitatea Informațiilor din Etiopia, fiind unul dintre co-fondatori. Ulterior, în 2015-2016, a ocupat funcția de ministru al Științei și tehnologiei în guvernul Desalegn.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: