8 iulie, 2019

Guvernul României a anunțat luni că premierul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să îl demită pe șeful CNAIR, Narcis Neaga.

Premierul a anunțat în urmă cu trei săptămâni că va discuta cu ministrul Răzvan Cuc ca să vadă ”cât de important este directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga, pentru proiectele următoare”.

Potrivit comunicatului oficial:


”Prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut Departamentului pentru dezvoltarea, promovarea și monitorizarea proiectelor de investiții în infrastructură o analiză referitoare la stadiul mai multor proiecte de investiții în infrastructura de transport.

Astfel, premierul a solicitat explicații cu privire la întârzierile de proiectare și execuție pentru tronsoanele 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, precum și la întârzierea lansării procedurii de execuție pentru tronsonul 4 al aceluiași proiect.

Totodată, șeful Executivului a cerut să-i fie prezentate explicații cu privire la faptul că nu a fost relansată procedura de licitație pentru execuția secțiunilor 3 și 4 din Drumul expres Pitești-Craiova, ca urmare a contestării procedurilor inițiale.

În același timp, prim-ministrul și-a exprimat ferm nemulțumirea legată de faptul că actuala conducere a Companiei Naționale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR ) a dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deja, asumate a fi finalizate la sfârșitul anului 2018.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate și un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport și având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investițiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcția de director general interimar al CNAIR.”


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: