Add Your Heading Text Here

19 decembrie, 2018

Italia a încheiat un acord cu Comisia Europeană pe marginea bugetului 2019, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Ministerului italian al Economiei, semnalând sfârşitul tensiunilor care au agitat pieţele financiare în ultimele săptămâni, transmite Reuters.

Cu toate acestea, o sursă apropiată premierului Giuseppe Conte (foto) a cerut prudenţă, afirmând că Roma a primit doar asigurări verbale din partea Bruxelles-ului. Sursa a adăugat că acordul nu va fi oficializat înainte de o întâlnire a comisarilor UE la Bruxelles, de miercuri.

”Există aşteptări rezonabile că propunerea de buget va fi adusă în atenţia Comisiei mâine şi că rezultatul va fi pozitiv pentru Italia”, a spus sursa, adăugând că este necesar să se aştepte încheierea procedurii, pentru a considera negocierile încheiate.


Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat că bugetul italian va fi discutat miercuri, dar a refuzat să facă alte comentarii.

Ministerul Economiei a refuzat să ofere alte detalii, iar conţinutul acordului nu a fost disponibil.

Comisia a respins în octombrie proiectul de buget expansionist pentru 2019, care prevedea un deficit bugetar de 2,4%, afirmând că acesta nu ar reduce datoria publică uriaşă a Italiei şi ar încălca reglementările UE.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Italia a propus ulterior un proiect de buget revizuit, care prevede un deficit bugetar de 2,04% şi nu este clar dacă UE a insistat pentru un deficit şi mai mic.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: