20 iunie, 2012

Moody’s Investors Service a revizuit în scădere, cu patru trepte, de la ‘Ba1’ la ‘B2’, ratingurile pe termen lung ale Hidroelectrica şi le-a plasat sub revizuire, pentru o posibilă retrogradare, din cauza recentei decizii a companiei din România de a-şi solicita insolvenţa, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară dat publicităţii miercuri.

Potrivit Agerpres, ratingul corporatist (CFR) şi ratingul PDR – probability of default (probabilitate de intrare în incapacitate de plată) au fost retrogradate de la ‘Ba1’ la ‘B2’.

‘Retrogradarea cu patru trepte a ratingurilor Hidroelectrica, de la ‘Ba1’ la ‘B2′, vine ca urmare a recentei decizii a companiei de a-şi solicita insolvenţa, ceea ce indică creşterea semnificativă a riscului intrării în incapacitate de plată şi încorporează imposibilitatea de a anticipa viitoarele evoluţii în urma procedurilor de insolvenţă’, a explicat analistul Richard Miratsky, care este şi vicepreşedinte al Moody’s.


De asemenea ‘Retrogradarea reflectă faptul că agenţia şi-a revizuit în scădere estimările privind sprijinul extraordinar pentru Hidroelectrica din partea guvernului român, reflectând inactivitatea şi lipsa transparenţei privind recentele evoluţii la companie’, a adăugat Richard Miratsky.

Moody’s a retrogradat şi calificativul BCA (baseline credit assessment) la 17 (echivalentul unui rating ‘Caa1’) de la 14 (echivalentul unui rating ‘B1′) pentru a reflecta riscul intrării în incapacitate de plată a datoriilor companiei în urma deciziei de solicitare a insolvenţei. Acest risc în creştere ar putea accelera scadenţele datoriilor dincolo de capacitatea companiei de a-şi respecta obligaţiile şi ar putea constitui o piedică semnificativă pentru orice aranjamente de a obţine noi finanţări’, consideră Moody’s. BCA se realizează pe o scară de la 1 la 21, unde 1 reprezintă cel mai scăzut risc de creditare şi 14 egalizează cu un risc B1.

Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica a decis să înainteze Tribunalului Bucureşti cererea de intrare în procedura generală a insolvenţei iar printre motivele care au generat această hotărâre se află scăderea cifrei de afaceri cu 10% ca urmare a secetei prelungite de la sfârşitul anului trecut şi pierderile înregistrate de companie.

Tribunalul Bucureşti a stabilit primul termen de judecată în acest proces pentru data de 20 iunie 2012.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Acţionarii Hidroelectrica sunt statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în proporţie de 80,0561%, şi Fondul Proprietatea.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: