Add Your Heading Text Here

28 iulie, 2018

Departamentul de investigații al pompierilor eleni a ajuns la concluzia ca principala cauză a incendiilor mortale de luni din Grecia este neglijența unui localnic, care a ars lemne și crengi. După tragedie, acesta a încercat să șteargă urmele.

Potrivit ziarul Kathimerini, raportul pompierilor indică însă faptul că au existat alte 2 focare de incendiu, focul fiind pus intenționat, martori de la fața locului declarând că au văzut o persoană ce a aprins focuri pe un drum de țară.

Bilanțul morților în incendiile din Grecia a ajuns la 88.


Investigația făcută de pompieri în Daou Pendeli, de unde a pornit principalul incendiu, a arătat că, probabil de vină este un localnic care a ars lemne și crengi. Identitatea acestuia este cunoscută de autorități, potrivit unei surse a publicației elene.

Aceeași sursă a spus că suspectul a încercat să șteargă urmele focului pe care l-a aprins cu pietre și folosind mari cantități de apă pentru a spăla urmele de lemn ars.

De asemenea, investigația a arătat că alte două incendii ce s-au declanșat luni noapte pe un drum de țară de lângă Nea Makri.

Poliţia a anunţat că a arestat patru persoane suspectate că ar fi jefuit imobile abandonate din cauza incendiilor de vegetaţie.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Premierul Alexis Tsipras a decretat trei zile de doliu naţional.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: