26 iunie, 2018

Ioan Buda, noul șef al Poliției Române

Cătălin Ioniţă a demisionat din funcția de șef al Poliției Române, la numai cinci luni de la controversata sa numire în funcție, care a fost în ianuarie declanșatorul înlocuirii lui Mihai Tudose cu Viorica Dăncilă.

În locul lui Cătălin Ioniță, la conducerea Poliției Române a fost numit chestorul general de poliţie Ioan Buda, fost şef al Poliţiei de Frontieră.

În dosarul de corupție care a dus la arestarea mai multor lucrători în Vama Moravița, Ioan Buda a fost indicat drept unul dintre șefii rețelei, adică „regina șpăgilor  din vămi”.


Chestorul, ajuns ulterior secretar de stat în Ministerul de Interne, a fost și șef al vămii Oradea.

″Şeful Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Cătălin Ioniţă, a solicitat ministrului Afacerilor Interne încetarea împuternicirii în funcţia de inspector general al Poliţiei Române. Solicitarea a fost motivată de considerente personale”, informează un comunicat al MAI.

Pe 10 ianuarie, premierul Mihai Tudose i-a cerut demisia minsitrului de Interne, Carmen Dan, pentru că l-a mințit în legătură cu Cătălin Ioniță:

„Şeful Poliţiei a fost înlocuit. Aveam o propunere. Am aflat că acel domn nu doreşte şi refuză, nu puteam să demit pe cineva şi să las Poliţia necondusă. Supărarea mea faţă de ministrul de Interne este următoarea. Am întrebat-o dacă e adevărat că refuză şi mi-a spus că nu. La prânz l-am sunat pe domnul chestor (n.r.: Cătălin Ioniţă) să îl întreb eu. Dialogul a fost cam aşa: Sunt premierul, doriţi această funcţie? şi mi-a spus: Domnule premier, permiteţi să raportez: M-am prezentat cu un raport la doamna ministru în care i-am spus că refuz, de atunci stau în antecameră, mi-a zis să aştept. Dacă un ministru îşi permite să mă mintă, nu mai am ce să lucrez cu ea. Domnia şi-a manisfestat intenţia de luni şi i-am spus că accept demisia dacă şi-o dă. Dacă va fi lăsată şi-o va da”, explica Mihai Tudose, într-un interviu.

(Citiți și: Mihai Tudose: Nu pot să mai lucrez cu un ministru care minte. Dacă va fi lăsată, Carmen Dan își va da demisia)

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Cinci zile mai târziu, cel care își dădea demisia era premierul, nu ministrul Carmen Dan, apropiată a lui Liviu Dragnea. Iar Cătălin Ioniță era numit șef al Poliției Române, de către prmeierul inetrimar Mihai Fifor.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: