11 iunie, 2018

Ministerul Sănătății demarează reformarea sistemului de transplant, o operațiune amânată de ultimele guverne din cauza rezistenței celor care au condus domeniul.

Reforma vizează atât reorganizarea Agenției Naționale de Transplant (ANT), cât și modificarea legislației:

„Avem un plan de restructurare a Agenției Naționale de Transplant, iar o echipă de specialiști din domeniu lucrează la o nouă formă a Legii transplantului.


Le-am cerut, în primul rand, transparentizarea procedurilor. Îmi doresc ca lucrurile să meargă mult mai bine și să facem o lege cu criterii clare, astfel încât pacientul să beneficieze de cele mai bune condiţii când este vorba de transplant”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Reformarea sistemului a fost dorită și de guvernele anterioare. În 2016, fostul ministrul al Sănătății Vlad Voiculescu a realizat o radiografie a activității de transplant și a modului în care funcția ANT – numeroase nereguli grave, spitale acreditate pentru prelevare de organe, dar fără aparatura necesară și, mai ales, lipsa registrului național cu evidența bolnavilor care au nevoie de transplant și a organelor disponibile.

Fostul ministru Florian Bodog a elaborat anul trecut, după scandalul în centrul căruia se află Mihai Lucan, un proiect de modificare a Legii transplantului. Acest document a fost aspru criticat întrucât permitea în continuare ca beneficiarii să fie stabiliți în mod arbitrar. Concret, decizia era atribuită exclusiv șefului echipei medicale ce realiza transplantul.

(Citiți și Cum a funcționat mecanismul creat de Mihai Lucan: Banii și protecția – criteriile pentru selectarea beneficiarilor transplantului de rinichi)

Reforma declanșată acum de Sorina Pintea va avea în vedere și schimbarea procedurii de numire a directorului executiv al ANT, post ocupat în prezent de profesorul Radu Deac. Viitorul șef al instituției va ocupa postul în urma unui concurs, conform unui Memorandum aprobat de Guvern.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Radu Deac (78 de ani) s-a pensionat în 2010, dar în 2013 a fost numit director executiv ANT, de către fostul ministru al Sănătății Eugen Nicolăescu, liberalul numit anul trecut viceguvernator și membru în Consiliul de Administrație al BNR.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: