Add Your Heading Text Here

28 mai, 2018

Moody’s a pus sub supraveghere ratingul datoriei pe termen lung a Italiei, „pentru o posibilă retrogradare”, potrivit unui comincat al agenției de clasificare financiară.

Rating-ul Italiei este acum la nivelul Baa2, cu doar două trepte peste cel nerecomandat investitorilor străini (numit „junk” – deșeu, în argoul operatorilor de pe piețele financiare).

Decizia a fost luată ca urmare a:

  • „riscului semnificativ de slăbiciune fiscală”, indus de planurile noii coaliții italiene, ca și a
  • „riscului ca reformele structurale să se oprească”, iar cele din 2011 privind pensiile să fie întoarse din drum, potrivit comunicatului Moody’s .

Plasarea în regim de supraveghere a datoriei italiene permite Moody’s să clarifice incertitudinile privind evoluția acesteia, din perspectiva planurilor noului guvern, de reducere a texelor, inclusiv printr-o cotă unică, în condițiile creșterii cheltuielilor publice.

Moody’s nu poate să ignore nici atitudinea „anti-sistem” coaliției Mișcarea 5 Stele – Liga (Nordului), care a fost desemnată să formeze noul guvern, potrivit MarketWatch.

Cele două partide câștigătoare ale alegerilor au promis, printre altele,  să conteste regulile bugetare ale UE, pe o platformă euro-sceptică.

Noi alegeri

Pe de altă parte, preşedintele Italiei, Sergio Mattarella (foto), a cerut luni unui fost oficial al FMI, Carlo Cottarelli, să conducă un guvern provizoriu al Italiei, ca urmare a continuării crizei politice şi constituţionale.

Noul guvern ar urma să conducă țara până la noile alegeri anticipate, care par inevitabile, potrivit Reuters.


Președintele Sergio Mattarella a respins duminică propunerea celor două formațiuni „anti-sistem” pentru funcția de ministru al Economiei, și a zădărnicit, astfel, încercarea lor de a forma un guvern de coaliție.

Decizia președintelui republicii a determinat Mișcarea 5 Stele să invoce posibilitatea demiterea șefului statului.

„Trebuie să ne păstrăm calmul. Unele lucruri nu pot fi făcute în furie… Nu vreau să vorbesc despre impeachment”, a spus Matteo Salvini (foto), președintele formațiunii de extremă dreapta Liga Nordului, citat de Reuters.

Liga și 5 Stele invocă majoritatea parlamentară. „Vom vedea dacă putem începe o discuție cu privire la legea electorală din Parlament”.

„Președintele Mattarella l-a primit pe doctorul Cottarelli, căruia i-a cerut să formeze guvernul”, a anunțat în fața presei secretarul general al președinției, Ugo Zampetti, la capătul unei discuții dintre cei doi oameni politici.

În plin haos politic, Sergio Mattarella l-a primit la ora 11,30 (09,30 GMT) pe Carlo Cottarelli, încarnarea austerității bugetare, pentru a orienta țara, cel mai probabil, spre noi alegeri, după ce și-a folosit duminică dreptul de veto față de un guvern populist, scrie AFP.
[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Imediat după acest anunț, „spread-ul”, ecartul dintre dobânda la care se împrumută pe zece ani Italia și Germania, a atins cel mai înalt nivel din noiembrie 2013.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: