Add Your Heading Text Here

19 ianuarie, 2018

Procurorul Oana Hăineală este noul şef al Corpului de Control al Ministerului Justiţiei, anunță Mediafax, care a obținut confirmarea informației chiar de la magistrat.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat pentru Mediafax că a numit-o pe Oana Hăineală şef al Corpului de Control al ministerului pentru că are o experienţă bogată la GRECO, ministrul precizând că se face restructurarea structurii, fiind scoase la concurs 32 de posturi vacante.

La sfârşitul anului 2017, Curtea Supremă a anulat decizia Secţiei pentru procurori CSM, care o retrăsese pe Oana Hăineală de la Ministerul Justiţiei, la solicitarea procurorului general, măsura fiind luată în contextul anchetei privind adoptarea Ordonanţei 13.


Consecinţa deciziei Curții Supreme a fost revenirea Oanei Hăineală în cadrul Ministerului Justiţiei.

Oana Hăineală a fost retrasă anul trecut din funcţia de secretar de stat al Ministerului Justiţiei, acolo unde fusese detaşată cu avizul Secţiei pentru procurori a CSM, la cererea ministrului. Aceeaşi măsură a fost dispusă şi în cazul lui Constantin Sima, procuror la Parchetul General, detaşat ca secretar de stat la minister, în mandatul lui Florin Iordache. Ulterior, Sima a cerut pensionarea.

În contextul demarării anchetei privind adoptarea Ordonanţei 13, procurorul general al României, Augustin Lazăr, a cerut Secţiei pentru Procurori a CSM încetarea detaşării celor doi în funcțiile de secretar de stat, în mandatele cărora fusese elaborate în Minister Ordonanțele pe Justiție.

„Solicitarea este motivată de necesitatea de a asigura, în condiţii de deplină imparţialitate, o desfăşurare a anchetei de către Direcţia Naţională Anticorupţie, în legătură cu împrejurările elaborării proiectului de ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de Procedură Penală, precum şi a proiectului de lege pentru graţierea unor pedepse”, se arată în decizia Secţiei pentru procurori a CSM, de la începutul acestui an.

Ulterior detaşării, Hăineală a sesizat şi CCR, iar Curtea Constituţională a decis că reglementarea legislativă privind detaşarea magistraţilor este neconstituţională pentru că nu precizează condiţiile încetării detaşării.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Oana Hăineală este, începând cu 2009, evaluator în cadrul Grupului de state împotriva corupţiei – GRECO.

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: