
Direcția de Sănătate Publică Suceava a interzis funcționarea maternității din Fălticeni, din cauza bacteriilor coliforme identificate în probe prelevate de pe suprafaţa mobilierului. DSP a cerut spitalului să facă o nouă dezinfectare, cu alte produse biocide, urmând să fie programată o nouă recoltare de probe în vederea unei noi încercări de autorizare a unității.
Maternitatea este nouă și a fost inaugurată, în cadrul unei festivități la care au participat, alături de aleșii locali și de preoți, însuși ministrul Sănătății, Florin Bodog.
Directorul adjunct al DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a declarat pentru Monitorul de Suceava că analizele de laborator au arătat că sunt neconforme două din totalul probelor recoltate de inspectorii sanitari la Maternitatea Fălticeni, în urma scandalului izbucnit după ce jurnaliştii au filmat cum incubatoarele pentru bebeluşi şi mobilierul erau transportate, de la vechea maternitate, cu un tractor cu remorcă de la serviciile de salubritate.
Probele recoltate de la incubatoare au ieşit bine, cele cu probleme fiind de pe mobilier.
“Din buletinul de analize reiese că două probe sunt necorespunzătoare, indicându-se prezenţa bacteriilor coliforme. Conducerea DSP a recomandat reluarea lucrărilor de dezinfecţie, folosindu-se un alt produs biocid, după care se vor recolta alte probe. Am întocmit un raport privind această situaţie pe care l-am trimis către Prefectura Suceava”, a declarat şi Bianca Bighiu, purtător de cuvânt în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, citată de Obiectiv de Suceava.
Numărul total de probe recoltate de DSP de la noua maternitate din Fălticeni a fost de aproximativ 100.
În urmă cu două săptămâni, la inaugurare, managerul Spitalului municipal Fălticeni, medicul Vlad Morariu, a dat asigurări că cetăţenii arondaţi acestei unităţi spitaliceşti vor primi servicii medicale de înaltă calitate, în condiţii hoteliere foarte bune şi în condiţii de siguranţă.
“Vreau să vă comunic că toate piesele de mobilier şi aparatura medicală care a fost adusă de la vechea maternitate către noua maternitate au fost igienizate, dezinfectate. Mâine, în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică vom face prima nebulizare generală, cu dezinfectant cu grad înalt de dezinfecţie, în toate încăperile maternităţii, iar a doua zi se va face a doua tură de dezinfecţie a tuturor spaţiilor şi se vor recolta probe din oxigen, apă şi din toate încăperile”, declara atunci Morariu, citat de NewsBucovina.
Noua Maternitate Fălticeni a fost realizată integral cu fonduri alocate de autorităţile locale și a fost realizată după ce, în 2008, a fost retrocedată clădirea în funcționa fosta unitate.