Guvernul a aprobat printr-un memorandum, care a fost prezentat în şedinţa de joi, obiective de investiţii pentru opt programe de înzestrare pentru Armata României, a căror valoare estimată de achiziţie depăşeşte 100 milioane de euro.
Ministrul Gabriel Leș a anunțat în ședința de guvern că a iniţiat deja demersurile de obţinere a aprobării prealabile a Parlamentului României, conform prevederilor legale.
Cele 8 programe sunt:
Avion de transport scurt/mediu curier C 27J SPARTAN
Program cu contract în derulare ale cărui obiective sunt:
- Dezvoltarea unei capacităţi de transport scurt mediu curier care să asigure îndeplinirea cu maximă eficienţă a misiunilor specifice.
- Achiziţia a 7 avioane de transport scurt / mediu curier, tip C 27J Spartan şi un pachet de suport logistic iniţial, care include şi un simulator de zbor
Furnizor: Alenia Aermachi SpA – Italia
Elicopter IAR 330 navalizat
Obiectiv: Dotarea fregatelor tip 22 cu elicoptere navale care să asigure creşterea sprijinului necesar participării în cadrul misiunilor internaţionale prin creşterea capabilităţii de căutare, descoperire și luptă antisubmarin
Furnizori interni: IAR Braşov SA, Turbomecanica SA, Aeroteh SA, Aerofina SA, Aerostar SA
Furnizori externi: Telephonics, Rockwell Collins – SUA, Therma – Danemarca, Eurocopter – Franţa, Thales – Franţa
Sistem de rachete sol-aer cu bătaie medie – Hawk XXI
Program cu contract în derulare ale cărui obiective sunt:
- Asigurarea apărării aeriene pentru distanţe medii, împotriva ţintelor aeriene care evoluează la înălţimi joase şi medii
- Integrarea în Sistemul de Comandă Control Aerian National
Furnizori interni: Interactive SBC, Defense Engineering
Transportor blindat pentru trupe 8×8 PIRANHA IIIC
Obiective principale:
- Protecţia, pe timpul executării misiunilor specifice a personalului împotriva schijelor, gloanţelor armamentului uşor de infanterie, efectelor armelor de nimicire în masă, chimice, bacteriologice, radiaţii şi nucleare
- Angajarea luptei împotriva personalului şi a desantului aerian paraşutat şi lovirea ţintelor aeriene care zboară la înălţime mică
Furnizor: GDELS – MOWAG, Elveția
Autospecială de teren blindată (tip uşor)
Obiective principale: Transportul militarilor asigurând protecţie prin blindaj de minim nivel 2 balistic şi 2a protecţie antimină, pe timpul executării misiunilor specifice
Furnizor: CSR SRL, România
Sistem batalion – LAROM
Obiective principale:
- Creşterea capabilităţilor de lovire a inamicului la distanţe mari (45 Km) la tragerea cu lovitură reactivă LAR MK 4
- Realizarea capabilităţii de tragere atât a loviturilor cal. 122 mm cât şi a loviturilor reactive LAR MK4, cal. 160 mm
- Îmbunătăţirea preciziei tragerii prin utilizarea sistemului A.C.C.S. (Artillery Command and Control System)
Furnizori interni: Aerostar Bacău, Roman Brașov, Elprof București, Electromecanica București
Furnizori externi: IMI – Israel, Elbit – Israel, Vaisala OYJ – Finlanda
Echipamente de război electronic pentru aeronave C-130
Obiective principale:
- Combaterea rachetelor sol-aer dirijate în IR, în special în fazele de decolare, aterizare şi zbor la înălţime mică
- Combaterea rachetelor sol-aer dirijate prin radar
Furnizor extern: Elbit Systems Ltd. – Israel, în colaborare cu Aerostar Bacău
Sistem integrat de securitate pentru obiectivele militare – SISOM
Obiective principale: Controlul accesului în perimetrul obiectivelor militare şi riposta oportună pentru înlăturarea ameninţărilor existente la un moment dat. SISOM trebuie să ofere o protecţie credibilă şi sigură, să contracareze ameninţările şi să elimine carenţele actualului sistem de pază.
Furnizori interni: UTI Systems, Civitas Systems, Romtest Electronic
În perspectivă, MApN are în fază de cercetare-dezvoltare următoarele 3 programe:
- Transportor blindat pentru trupe 8×8 (acord semnat cu grupul german Rheinmetall)
- Arma de asalt cal 5,56 mm cu muniţia aferentă (colaborare Romarm/Cugir, furnizor de muniție Uzina Mecanică Sadu)
- Sistemul avion fără pilot mini-UAV “BOREAL 5” (proiect al Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare de care s-a arătat interesat inclusiv Teamnet)
De precizat:
- Faza a II de înzestare a Forţelor Aeriene cu avioane multirol F16 din Portugalia este deocamdată nebugetată
- Lipsește din listă programul de achiziție a corvetelor multifuncționale
- Nu există niciun program de achiziție de elicoptere (program pe care se luptă și îl adjudece americanii de la Bell și consorțiul european Airbus)
”Creşterea bugetului Ministerului Apărării Naţionale, începând cu anul 2017, la 2 % din PIB, a creat condiţiile pentru iniţierea unor programe de înzestrare strict necesare pentru accelerarea modernizării Armatei României şi în concordanţă cu iniţiativele prioritare ale Ministerului Apărării Naţionale aferente Programului de guvernare 2017-2020”, se arată în comunicatul de presă al Executivului.
Potrivit sursei citate, resursele financiare necesar a fi alocate pentru iniţierea şi derularea acestor programe de înzestrare, pentru realizarea capabilităţilor necesare îndeplinirii misiunilor, atingerii nivelului militar de ambiţie şi îndeplinirii sarcinilor specifice ale armatei în perioada 2017 – 2026 şi în perspectivă, vor fi incluse în programul ARMATA ROMÂNIEI 2026, care este actualizat anual.
Un răspuns
Pina cind MApN va plati echivalentul a 1,2 miliarde euro pensionatilor speciali si in fiecare an , absolut nici o sansa/speranta ca armata sa poate fi modernizata cit de cit.
Din start 30 % din buget e „mancat” anual de aceste pensi speciale.
Din ce ramine , plata salariilor si a utilitatilor nu lasa absolut nimic mai consistent pentru dotarea fortelor armate . Nu sint bani nici macar pentru repararea tehnicii din dotare . (conform bugetului au taiat si de acolo , de la piesele de schimb pentru tehnica existenta)