Raportul mediu dintre numărul de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost, în T4 2016, de 9 la 10, potrivit ultimelor date INS.
Variațiile rămân semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 17 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman.
Statistica pensiilor în T4 2016:
- numărul mediu de pensionari a fost de 5.245.000 persoane, în scădere cu 6.000 persoane faţă de trimestrul precedent
- pensia medie lunară a fost de 958 lei, mai mare cu 0,7% faţă de trimestrul precedent
- pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 931 lei, iar raportul dintre pensia medie nominala netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 50,1% (comparativ cu 53,3% în trimestrul precedent)
- indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 100.1%
- pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă și cea maximă depăşind 400 de lei (750 lei în judeţul Giurgiu faţă de 1183 lei în Municipiul Bucureşti)
- pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari
- pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,2% în totalul celor de asigurări sociale
- pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (75,6%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale
- pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial ‐ au reprezentat 1,8%.