Valoarea experienţei

Avem in Europa doua guverne conduse de tehnocrati. In ambele cazuri acesti tehnocrati au devenit premieri nu pentru ca au fost alesi de electoratele respective, ci din cauza unui esec institutional, care poate fi atribuit sistemelor politice, economice si sociale ale statelor respective. Bineinteles ca ma refer la Grecia si Italia, concret la Lucas Papademos şi Mario Monti. Am intrebat ieri in articolul “Este democraţia abandonată în occident?”, nu prea am primit raspunsuri – simplul motiv a fost prezentul in care traim si uitarea rapida a trecutului, oricat de important a fost. Societatea noastra traieste in prezent, nici macar trecutul apropiat nu ne intereseaza – asta ca sa nu discutam de cel putin mai departat, care nu prea ne intereseaza, de parca nu ar fi existat niciodata.

Ok, deci el a existat. Tehnocratia apare astazi asa cum a aparut de fiecare data cand sistemul politic, mai mult sau mai putin democratic, nu a avut parghiile de a iesi din crizele sociale, politice sau economice in care se afla. Tehnocratia ajunge la epogeul ei intre cele doua razboaie mondiale, cand societatile occidentale traumatizate de Primul Razboi mondial se apropiau de cel de-al doilea, trecand printr-o criza economica mondiala fara precedent memorabil.

Miscarea tehnocratica s-a instituit in perioada interbelica, la inceput in Statele Unite, prima si cea mai bantuita de criza economica. Miscarea respectiva propunea o forma de societate prin care bunastarea sociala putea fi optimizata folosind metode bazate pe expertiza unor profesionisati in domeniile lor si folosirea la scara largă a tehnologiei (prezenta in acele timpuri).

Miscarea tehnocratica isi gaseste originile in gandirea unui norvegian care a emigrat in Statele Unite, numele lui a fost Thorstein Veblen. Respectivul domn a formulat o teorie extrem de interesanta, care ar fi fost adoptata cu placere in zilele noastre de tinerii ocupanti ai Wall-Street-ului sau de Atenienii furiosi. Intr-o lucrare care chiar merita citita (Theory of the Leisure Class) in care facea distinctia dintre cei care produc si cei care fac averile imense speculand piata. Veblen nu a fost marxist, desi pe vremea lui era la moda sa fii, as zice ca avea unele opinii aproape conservatoare, desi el si ai lui s-au considerat progresisti. La fel ca “doctor doom” al zilelor noastre, a prevazut criza declansata in 1929; din nefericire pentru el, respectivul Dr. Veblen a decedat cu trei luni inaintea crizei respective. Unul dintre termenii consacrati formulat de el, ramas pana in zilele noastre, este “consumul ostentativ” (Conspicuous consumption), adica exact acel consum pe care proaspat imbogatitii tranzitiei romanesti il promoveaza. Sunt absolut de acord cu ceea ce a scris distinsul profesor despre consumerismul de acest gen, desi nu sunt de acord cu alte interpretari ale teoriilor lui.

William H. Smyth a fost primul care a folosit cuvântul tehnocratie prin 1920, acelasi an in care lucrarile lui Veblen devin un fel de manifest in efortul descrierii a unui guvern format din ingineri si experti in diferite domenii tehnice sau sociale. Marele succes ale teoriilor si faptul ca se discuta de speculatii, capitalism fiduciar si criza cu care se confrunta America a fost imediat adoptat de masele de someri, care vedeau in acesti tehnocrati un fel de rezolvare a problemelor crizei cu care se confrunta lumea in acei ani. In decursul urmatoarelor decenii, tehnocratia a condus involuntar spre dictaturi in stanga si dreapta. Importanta progresului industrial si a regulilor impuse de sus-in-jos, necontrolate de catre birocrati, a devenit parte din platforma regimurilor totalitare din Germania nazista si Rusia comunista. George Orwell descrie tehnocraţia ca fiind precursoarea fascismului.

Personal cred in rezolvari tehnice si cred in tehnocratii care isi fac treaba cu eficienta sub guvernantii alesi politic. Sper ca guvernele din Grecia si Italia vor reusi sa-si faca treaba cu eficienta si rapiditate, dupa care tehnocratii respectivi ar fi bine sa fie alesi de electoratul tarilor respective. Nu trebuie sa uitam nici un moment avertizarea lui George Orwell.
Theophyle