Add Your Heading Text Here

4 februarie, 2016

distributie energie electricaRomânia face parte din top 3 state membre UE cu cea mai mică dependență de importurile energetice, potrivit unei statistici Eurostat care mai arată că țara noastră a atins în 2014 cea mai redusă dependență de după Revoluție – 17%, comparativ cu 34,3% în 1990 (cel mai mare procent din ultimii 26 de ani).

La nivel european, importurile necesare pentru acoperirea statelor europene este de 53,4%, mai mare decât în 1990 (44,2%), dar puțin sub vârful atins în 2008, când dependența de importurile energetice a fost de 54,5%. După 2005, rata s-a păstrat peste 50%.

Jumătate dintre cele 28 de țări depinde de importuri pentru satisfacerea consumului național, în timp ce cealaltă jumătate are o dependență energetică sub 50%.


evoluție dependenta energetica europa

Țările care depind cel mai puțin de importuri sunt Estonia (8,9%), Denemarca (12,8%) și Romania (17.0%).

La partea opusă a clasamentului, cu cele mai mari rate de dependență, se află Malta (97,7% improturi), Luxembourg (96,6%), Cipru (93,4%), Ireland (85,3%), Belgium (80,1%) șiLituania (77,9%).

dependenta energetica ue
Sursa: Eurostat

Nouă state membre au atins în 2014 cele mai scăzute importuri energetice de după 1990 – Bulgaria, Estonia, Franța, Italia, Letonia, Luxembourg, Malta, Portugalia și România.

Cehia a parcurs un traseu invers celui al României – este singura care a atins în 2014 maximul acestui interval de timp (30,4% importuri), după ce în 1990 avea o dependență de numai 15,4%.

Uniunea energetică

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Pentru a reduce dependența energetică, europenii au stabilit anul trecut următoarele acțiuni pe care ar trebui să se concentreze:

  • accelerarea proiectelor de infrastructură pentru electricitate şi gaz în scopul securităţii energetice şi al unei bune funcţionări a pieţei energetice
  • implementarea deplină şi riguroasă a legislaţiei existente
  • întărirea cadrului legislativ privind securitatea alimentării cu electricitate şi gaz, securitatea energetică prin recurgerea la surse naţionale şi tehnologii sigure şi sustenabile cu emiteri mici de CO2
  • transparentizarea pieţei de gaz, respectarea legislaţiei UE şi a tuturor acordurilor privind priorităţie pentru securitatea energetică, păstrarea confidenţialităţii informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial
  • analizarea opţiunilor pentru mecanisme voluntare de agregare a cererii, cu respectarea regulilor OMC şi a celor de concurenţă din UE
  • dezvoltarea unei organizări a pieţei mai eficientă şi flexibilă care trebuie combinată cu cooperarea regională sporită şi cu integrarea regenerabilelor; asigurarea că intervenţia statului este compatibilă cu regulile pieţei interne şi că fiecare ţară poate decide asupra mixului energetic
Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: