9 noiembrie, 2011

Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi locuinţa primarului Sorin Apostu au fost percheziţionate, miercuri, de procurori.

Potrivit Agerpres, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, miercuri, Primăriei Cluj-Napoca o serie de documente oficiale.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Oana Buzatu, a confirmat informaţia şi a precizat că documentele solicitate vor fi trimise în cel mai scurt timp către PÎCCJ.


”Până în acest moment nu există nicio persoană reţinută. Dacă acest lucru s-ar fi produs, DNA ar fi emis un comunicat de presă în care ar fi anunţat aceste lucruri’, a precizat Livia Săplăcan, purtător de cuvânt al DNA, citată de Agerpres.

Potrivit unor surse, procurorii sunt preocupaţi de licitaţiile pentru salubritatea oraşului.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Mai multe percheziţii aveau loc, miercuri, şi la locuinţa primarului din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, care se afla la domiciliu, a relatat Mediafax. După percheziţiile la domiciliu, primarului Clujului a plecat la Primărie însoţit de procurori.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: