Add Your Heading Text Here

8 noiembrie, 2015

iohannis in piata universitatii 2015Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns în Piaţa Universităţii duminică, seara când protestele au înregistrat cel mai mic număr de participanți – puțin peste 1.000 de persoane.

„M-aţi chemat, am venit”, le-a spus Iohannis protestatarilor, care s-au înghesuit în jurul său imediat ce au aflat să a apărut.

Mulţi oameni din Piață s-au bucurat că șeful statului și-a respectat promisiunea și a venit la Universitate să asculte ce doresc manifestanții, dar au existat și grupuri care l-au huiduit și i-au cerut demisia.


În cele aproape 30 de minute cât a stat în Piaţa Universităţii, oamenii i s-au plâns de clasa politică și de legi, iar unii i-au înmânat scrisori și liste cu revendicări elaborate de demonstranți, scrie Mediafax.

Președintele Iohannis a vorbit puțin, a răspuns punctual și scurt la întrebări: „Schimbare se poate face în interiorul partidelor”, a afirmat el și le-a explicat demonstranților din jurul său că alegerile anticipate nu rezolvă problema.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Înconjurat de SPP-iști, după aproape 30 de minute s-a retras.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: