Studiu / Brexit va afecta mai mult economia Germaniei decât restul Zonei Euro
Decizia Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană va afecta mai puternic economia Germaniei decât va afecta restul Zonei Euro. Aceasta este concluzia unui

Mecanismul European de Stabilitate (ESM) – fondul de salvare al zonei euro – ar trebui să stabilească condițiile viitoarelor pachete de asistență financiară și să
Brexitul este o bună oportunitate pentru UE, dacă statele din zona euro vor profita de moment pentru a-și aprofunda relația. Dacă însă nu se va
Cu o zi înainte de intrarea în vigoare a extinderii programului de relaxare cantitativă, Eurostat anunță că inflația a rămas în teritoriul negativ și în
La finalul primei zile a summitului crucial al Consiliului European, probabilitatea de a se ajunge la o înțelegere în privința răspunsurilor așteptate de Marea Britanie
Scăderile de pe bursele europene de săptămâna trecută sunt, în viziunea jurnaliștilor de la Financial Times, un semn că zona euro s-ar putea confrunta cu