vot

Asociația Pro Democrația a identificat 5 posibile metode de fraudare a referendumului din 29 iiulie pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, se arată într-un copmunicat transmis vineri de APD. Votul multiplu pe listele suplimentare, combinat cu “turismul electoral”, care...
27 iulie, 2012
Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely , afirmă că Uniunea „niciodată nu a spus oamenilor să nu mergă la vot” şi nici acum nu spune acest lucru, ci că trebuie să meargă la vot, iar fiecare să voteze...
27 iulie, 2012
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri, că numărul secţiilor de votare din afara României trebuie să fie cel puţin egal cu cel de la scrutinul prezidenţial din 2009, el acuzând că Guvernul a redus la jumătate numărul...
13 iulie, 2012
Ambele Camere ale Parlamentului au votat umbrela de salvare ESM şi Pactul fiscal. Astfel, Republica Federală Germania sprijină eforturile europene de rezolvare a crizei financiare – scrie Deutsche Welle.  Este bine aşa, afirmă în comentariul său Peter Stützle....
1 iulie, 2012
Plenul Senatului a adoptat, joi, propunerea de lege privind modificarea Legii referendumului, prin care preșdintele poate fi demis cu votul majorității celor care se prezintă la urne. Senatorii au aprobat iniţiativa legislativă cu 75 de voturi pentru, şapte...
21 iunie, 2012
Camera Deputaţilor a adoptat pe articole, luni, proiectul care elimină hotărârile Parlamentului din categoria actelor asupra cărora se poate pronunţa Curtea Constituţională, votul final fiind programat pentru marţi, relatează Mediafax. Comisia Juridică a menţinut raportul favorabil acestui proiect,...
18 iunie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: