vladimir putin

Deputaţii ruşi au adoptat miercuri o lege care îi oferă lui Vladimir Putin dreptul de a candida pentru două noi mandate prezidenţiale, ceea ce deschide calea pentru o potenţială rămânere a sa la Kremlin până în 2036, anunță...
24 martie, 2021
Preşedintele rus a salutat miercuri prelungirea tratatului New START de limitare a arsenalelor nucleare rus şi american, însă a estimat că securitatea globală rămâne ameninţată de tensiuni internaţionale crescânde, informează AFP, potrivit Agerpres. Această prelungire „este fără îndoială...
27 ianuarie, 2021
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat la sfârşitul anului trecut legea care permite declararea drept „agent străin” a persoanelor fizice care se dedică activităţilor politice în favoarea altor state şi primesc finanţare din străinătate, în unele cazuri fiind...
10 ianuarie, 2021
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege, publicată marţi, care îi va oferi imunitate juridică pe termen lung, informează dpa, potrivit Agerpres. Conform prevederilor acestei legi, Vladimir Putin şi familia sa sunt protejaţi în faţa inculpării şi...
23 decembrie, 2020
Preşedintele rus Vladimir Putin a emis un decret prin care a dispus reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu până la 70%, până în anul 2030, a anunțat DPA, citată de Agerpres. Reducerea emisiilor de gaze...
5 noiembrie, 2020
O nouă lege care urmează să fie adoptată rapid de Parlamentul rus l-ar face pe Vladimir Putin senator pe viață, după ce va părăsi funcția de președinte al țării. Proiectul de lege, care arată că persoanele care au...
2 noiembrie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: