vizita de stat

Liderii Statelor Unite ale Americii (SUA) și Regatului Unit al Marii Britanii (UK), președintele Donald Trump și prim-ministrul Keir Starmer, au consolidat joi ”relația specială” dintre cele două țări și au semnat acorduri comerciale și de investiții cu...
18 septembrie, 2025
O vizită de stat a președintelui american Donald Trump în Regatul Unit va avea loc în 17-19 septembrie, a anunțat, luni, Casa regală britanică. Trump și soția sa, Melania, vor fi oaspeții regelui Charles și ai reginei Camilla...
14 iulie, 2025
Miniștrii Apărării din Franța și Croația au semnat joi acordul prin care autoritățile de la Zagreb achiziționează 12 aeronave de luptă Rafale, la un cost de aproape un miliard de dolari. Acordul a fost unul dintre subiectele abordate...
25 noiembrie, 2021
Şeful statului Klaus Iohannis îl va primi marţi la Palatul Cotroceni pe preşedintele statului Israel, Reuven Rivlin (foto), cu ocazia vizitei de stat pe care acesta o efectuează în România, a transmis Administraţia Prezidenţială. Discuţiile între cei doi...
7 iunie, 2021
Preşedintele american Donald Trump a promis Marii Britanii un acord comercial post-Brexit ”substanţial” și a rugat-o pe Theresa May ”să mai rămână în funcție” pentru a încheia acest acord, anunță The Guardian. ”Vom avea un acord comercial foarte,...
4 iunie, 2019
Președintele Klaus Iohannis efectuează o vizită de stat la Roma, în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi al aniversării a 10 ani de la ridicarea relaţiei bilaterale dintre România şi Italia la nivel de Parteneriat strategic consolidat. Potrivit...
14 octombrie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: