viitor

(UPDATE 19 octombrie 2020: Cu școlile blocate și cu dificila adaptare la un sistem care nu știm ce rezultate va produce, putem spune că ”viitorurile” au venit mai curând decât ne-am fi gândit. Să ne gândim serios la...
7 februarie, 2019
Președintele PSD Liviu Dragnea revine în viața politică, vineri, cu o postare laconică pe pagina de Facebook ce însoțește o fotografie în care apare discutând cu colegi de partid și de alianță, cu hârtii în față. În imagine...
25 ianuarie, 2019
România se clasează pe primul loc în Uniunea Europeană în rândul țărilor ai căror cetățeni declară că se așteaptă ca nivelul de trai să scadă în următoarele 12 luni, fiind urmată îndeaproape de  Grecia. Aceasta este una dintre...
5 martie, 2018
Liderii UE par a avea numai motive de bucurie: creșterea economică revine, candidații pro-europeni au câștigat în Olanda și Franța, Brexit pare să genereze unitate pe continent. În așa numitul nucleu dur al UE se vorbește chiar de...
20 iunie, 2017
Consilierul prezidenţial Leonard Orban a explicat, duminică, la Digi 24, că România nu se poate asocia grupului de la Visegrad în discuţiile privind viitorul UE, pentru că există „viziuni diferite”, în special faţă de Ungaria şi Polonia, deşi...
12 martie, 2017
Înainte de a pleca spre Bruxelles, la reuniunea de două zile a Consiliului European, președintele Klaus Iohannis a vorbit pe tema lansată de președintele Jean Claude Junker cu privire la viitorul Europei, reafirmând că România nu susține varianta...
9 martie, 2017

Liviu Dragnea: Viitorul arată bine!

Președintele PSD Liviu Dragnea revine în viața politică, vineri, cu o postare laconică pe pagina de Facebook ce însoțește o fotografie în care apare discutând

Liviu Dragnea: Viitorul arată bine!

Președintele PSD Liviu Dragnea revine în viața politică, vineri, cu o postare laconică pe pagina de Facebook ce însoțește o fotografie în care apare discutând

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: