Premierul Ponta: Rezultatele anului 2013 și țintele și promisiunile pentru 2014-2015
Premierul Victor Ponta a prezentat vineri, într-o declarație de presă, evoluția suprinzător de bună PIB pe anul 2013 și așteptările pentru 2014, 2015. Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a anunţat luni, după discuţii cu delegaţia FMI-CE-BM, două măsuri cu caracter social convenite cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale: un ajutor pentru
Cu două zile înainte de a intra în vigoare, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, plenul Consiliului Superior al Magistraților (CSM) și președintele României
Introducerea accizei de 7 eurocenţi ar putea fi din nou amânată, cu încă trei luni, dar numai pentru motorină. Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri,
Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri trei demiteri şi o propunere de demitere „pentru deficienţe inacceptabile în cazul accidentului de la Cluj”. E vorba de
Declarațiile premierului referitoare la condamnarea politică a lui Adrian Năstase au depășit limitele discursului politic și au adus atingere ”principiului constituţional al separaţiei puterilor în