venituri

Administrația publică locală reajustează bugetele, în contextul în care veniturile din cote defalcate pe impozit au înregistrat o scădere de 20-25%, iar gradul de colectare al taxelor locale a avut de suferit ca urmare a deciziei de prorogare...
13 aprilie, 2020
Veniturile totale unei gospodării în T4 2019 au ajuns la 4.999 lei (+8,5% față de aceeași perioadă din anul precedent), potrivit datelor publicate de INS pentru trimestrul IV 2019. Suma care a revenit pe persoană a fost de...
6 aprilie, 2020
Criza COVID reprezintă un test de stres pentru întreaga țară. Sunt sectoare întregi din economie care au suferit total shutdown (hoteluri, restaurante, transport de persoane, organizare de evenimente, mall-uri, cinematografe, teatre, sport și altele), sunt sectoare care au...
29 martie, 2020
Intrarea în criza COVID ne-a prins într-un moment nefast cu execuția bugetară, tocmai când încercam să reechilibrăm economia dinspre consum spre investiții, dar pe un deficit la 2 luni mare. Bugetul general consolidat a consemnat după primele două...
29 martie, 2020
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2020 s-a încheiat cu un deficit de 8,3 miliarde de lei, echivalentul a 0,73% din PIB, față de 0,5% din PIB în aceeași perioadă din 2019 (5,2 miliarde...
28 martie, 2020
Numărul de posturi bugetate din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi redus cu circa 2.000, la 25.582, din schema de personal urmând să dispară și 150 de posturi de conducere, potrivit unei hotărâri adoptate marți...
11 martie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: