venituri bugetare

Veniturile la bugetul general consolidat au fost cu 5% mai mici în ianuarie 2017 faţă aceeași lună a anului trecut, mai ales din cauza încasărilor din TVA, care au fost cu 20% mai mici, conform unor surse apropiate...
23 februarie, 2017
Dată fiind poziţia-cheie a veniturilor din fonduri europene la bugetul de stat pe 2017, prevăzute a fi de circa 20 de miliarde de lei (peste patru miliarde de euro), pe care se bazează întreaga creştere de circa 15%...
19 februarie, 2017
Cetățenii români sunt gata din nou să cadă în capcanele politicienilor care știu că oamenii nu vor să plătească taxe și atunci promit scăderi de taxe, potrivit unei declarații a lui Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal, cu ocazia...
15 noiembrie, 2016
Consiliul Fiscal a dat publicităţii, vineri, 12 septembrie, Raportul anual pentru anul 2013, document care analizează derularea politicii fiscal-bugetare din anul precedent (prin comparație cu cea aprobată prin strategia fiscal-bugetară şi bugetul anual), care oferă o perspectivă asupra...
12 septembrie, 2014
Execuţia bugetului pe luna ianuarie 2014 s-a încheiat cu un excedent de 1,5 miliarde lei, respectiv 0,23% din PIB, faţă de 1,0 miliarde lei, respectiv 0,17% din PIB, înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2013, conform datelor Ministerului...
26 februarie, 2014
Reducerea CAS, aflată de ani buni pe agenda guvernelor, a stârnit, în ultima vreme, o serie de controverse referitoare la impactul pe care l-ar avea asupra veniturilor la bugete. Discrepanțe privind calculul acestui impact există chiar în interiorul...
16 septembrie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: