Acuzat în SUA pentru trafic de droguri, numit ministru al petrolului în Venezuela
Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, l-a numit luni în funcția de ministru al Petrolului pe Tareck El Aissami (foto), pus sub acuzare în Statele Unite pentru

Venezuela a obţinut joi un loc în cadrul Consiliului Drepturilor Omului (CDO) pentru perioada 2020-2022, ceea ce a declanșat un val de critici din partea
Şeful Pentagonului, Patrick Shanahan, a anulat miercuri, în ultimul moment, o vizită planificată în Europa din cauza evoluţiei situaţiei din Venezuela, a anunţat purtătorul de
Secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat marţi pentru CNN că Washingtonul deține informaţii certe privind faptul că preşedintele Nicolas Maduro se pregătea să
UPDATE: Ciocnirile continuă miercuri la Caracas, președintele Maduro susține că lovitura de stat a eșuat, în timp ce președintele autoproclamat Juan Guaido le cere locuitorilor
Preşedinţii din Rusia şi China, Vladimir Putin şi Xi Jinping, au catalogat drept inacceptabile presiunile Statelor Unite în sensul înlăturării Administraţiei din Venezuela, în cursul