Vaccinarea copiilor, în impas. Transfer de date defectuos, a dispărut istoricul medical
Medicii de familie ieşeni, dar şi cei din restul ţării, atrag atenţia asupra faptului că vaccinarea copiilor se află într-un moment de impas odată cu

Autoritățile române au anunțat că în decembrie demarează vaccinarea anti-Covid a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, însă un sondaj IRES arată că
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut ţărilor bogate să nu-şi vaccineze anti-COVID cei mai tineri locuitori şi să doneze dozele în plus ţărilor sărace.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că nu îşi poate explica decizia unor părinţi de a nu preveni, prin vaccinarea copiilor, apariţia unor
Vaccinarea obligatorie a copiilor împotriva unor boli precum poliomielita, hepatita B sau tetanosul este „necesară într-o societate democratică”, a stabilit joi Curtea Europeană a Drepturilor