usl

Cele mai numeroase fraude în sistemul de asistenţă socială au fost identificate în primăriile ai căror primari aparţin Uniunii Social Liberale (USL), a declarat marţi, la o conferinţă de presă, ministrul muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Sebastian Lăzăroiu....
16 august, 2011
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, la postul B1TV, că nu va desemna un prim-ministru de la Uniunea Social Liberală, dacă aceasta va obţine 50%+1 la alegerile parlamentare, dar partidele care compun USL nu vor fi fuzionat în...
3 august, 2011
Cazul ministrului Mediului, Laszlo Borbely, este doar un subiect de presă, însă procurorii nu pot fi opriţi în investigaţia lor, a declarat, joi, la postul B1TV, premierul Emil Boc. „Ce a afirmat x sau z din dosarul respectiv...
15 iulie, 2011
USL şi Ministerul Justiţiei au prezentat, marţi, proiecte de lege pentru instituirea măsurii de confiscare extinsă a bunurilor obţinute ilegal, prin care sarcina probei nu mai revine statului, ci persoanei în cauză.
6 iulie, 2011
Mircea Geoană a cerut luni, într-o scrisoare adresată lui traian Băsescu, să retragă de pe agenda Parlamentului propunerile de revizuire a Constituţiei şi renunţarea la angajararea răspunderii guvernului pe regionalizare. Scrisoarea, trimisă către presă cu doar căteva ore...
27 iunie, 2011
Agricultura românească are nevoie de măsuri pentru creditarea fermierilor, comasarea terenurilor agricole şi reabilitarea sistemelor de irigaţii, se arată în programul economic al Uniunii Social Liberale (USL), prezentat duminică la Alexandria, judeţul Teleorman. USL susţine că, dacă va...
26 iunie, 2011

USL îşi prezintă programul pe agricultură

Agricultura românească are nevoie de măsuri pentru creditarea fermierilor, comasarea terenurilor agricole şi reabilitarea sistemelor de irigaţii, se arată în programul economic al Uniunii Social

USL îşi prezintă programul pe agricultură

Agricultura românească are nevoie de măsuri pentru creditarea fermierilor, comasarea terenurilor agricole şi reabilitarea sistemelor de irigaţii, se arată în programul economic al Uniunii Social

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: