usl

Plenul Senatului a adoptat, luni, propunerea de lege, iniţiată de deputatul PNL Cornel Pieptea şi de senatorul PSD Georgică Severin, care prevede scoaterea hotărârilor Parlamentului de sub controlul Curţii Constituţionale a României, relatează Agerpres. În favoarea propunerii de...
25 iunie, 2012
Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, vineri, că nu va transmite la Cotroceni declarația pe proprie răspundere a lui Hașotti potrivit căreia nu a plagiat, iar Președinția a subliniat că Traian Băsescu are dreptul să ceară declarația,...
22 iunie, 2012
Regiunile de dezvoltare cu personalitate juridică vor fi prevăzute în Constituţie în 2013 , iar din 2014 va fi implementată efectiv reorganizarea teritorial-administrativă a României cu noile regiuni, dar cu propunerea de păstrare a actualelor județe, a declarat...
21 iunie, 2012
USL a primit suma de 8.264.752 de lei, PSD – 1.087.158 lei, PNL – 986.643 lei, iar PC – 325.647 de lei. Au mai primit donaţii Alianţa de Centru Dreapta (41.175 de lei), Uniunea Social Liberală Cluj –...
15 iunie, 2012
Biroul Electoral Central a dat vineri publicităţii rezultatele finale ale alegerilor locale din 10 iunie, după centralizarea tuturor proceselor verbale din toate cele 3186 de circumsripţiile electorale. Principalii competitori – USL (PSD şi PNL, acolo unde social-democraţii şi...
15 iunie, 2012
Proiectul de lege iniţiat de USL, prin care sunt scoase de sub controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului, a fost retransmis Comisiei juridice, după ce grupul PDL a anunţat că părăseşte sala înainte de votul final, relatează Mediafax. Proiectul...
14 iunie, 2012

BEC: Rezultatele finale la alegerile locale

Biroul Electoral Central a dat vineri publicităţii rezultatele finale ale alegerilor locale din 10 iunie, după centralizarea tuturor proceselor verbale din toate cele 3186 de

BEC: Rezultatele finale la alegerile locale

Biroul Electoral Central a dat vineri publicităţii rezultatele finale ale alegerilor locale din 10 iunie, după centralizarea tuturor proceselor verbale din toate cele 3186 de

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: