Lista acuzaţiilor aduse lui Geoană de şefii PSD
Conducerea Partidului Social Democrat susţine că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost exclus din PSD pentru că acesta ar fi ”făcut jocul puterii”, permiţând adoptarea

Guvernul a alocat 314,7 milioane de lei pentru aproximativ 30 de unităţi ale administraţiei locale, pentru a-şi plăti obligaţiile către furnizorii de energie termică, potrivit
Executivul a adoptat, miercuri, hotărârea privind programul guvernamental de sprijin pentru pensionari denumit „Coşul de solidaritate”, program iniţiat de UNPR, a declarat într-o conferinţă de
Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă că există obligaţia ca până la sfârşitul anului să fie redeschise minele, pentru a se crea locuri de muncă
Coaliţia de guvernare a decis luni să susţină în Camera Deputaţilor proiectul legii privind taxa de solidaritate aplicată persoanelor fizice cu averi mai mari de 450.000 de euro. Iniţiatorii susţin că în cei trei ani, bugetul va câştiga 9 miliarde de euro, bani care ar urma să fie folosiţi pentru protejarea ”în condiţii de criză a celor mai defavorizate categorii, în primul rând a pensionarilor”, potrivit expunerii de motive.
Uniunea Naţională pentru Progresul României a solicitat premierului Emil Boc să ceară Autorităţii Electorale Permanente un punct de vedere privind posibilitatea modificării Legii electorale, a