universitati

Doar patru instituții de învățământ superior din România au reușit să intre în QS World University Rankings – Top 800 mondial 2014, toate în jumătatea inferioară a clasamentului. Cel mai bine plasată este Universitatea Bucureşti, aflată pe poziţiile 651-700....
16 septembrie, 2014
Patru universităţi particulare acreditate nu au voie să mai organizeze admitere, alte trei vor fi monitorizate şi riscă lichidarea, în total fiind sunt desfiinţate 135 specializări/programe de studiu de la universităţi particulare şi de stat, potrivit unei hotărâri...
9 iulie, 2014
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a semnat marţi, la Departamentul de Stat de la Washington, continuarea Acordului dintre SUA şi România privind schimburile educaţionale şi academice, administrat de Comisia Fulbright Româno – Americană, anunţă MEN. Durata acordului este de...
22 octombrie, 2013
Cercetători puțini, un impact economic al inovării redus, prea multe teze de doctorat cu subiecte teoretice și investiții mult prea mici în acest domeniu ce ar putea crește competivitatea firmelor autohtone. Nicio firmă românească de cercetare în top...
24 septembrie, 2013
Guvernul vrea să ofere firmelor și univeristăților drepturi mai mari asupra invențiilor realizate de angajații acestora, potrivit unui proiect de ordonanță inițiat de Ministerul Economiei. Proiectul instituie trei categorii de invenții, cu diferite niveluri la care firmele capătă...
27 august, 2013
Ziarul Financiar de vineri 16 august are o initiativa interesanta: aceea de a publica o radiografie a ministerelor, incepand tocmai cu acela a carui denumire pare a nu avea un corespondent in realitate: Ministerul Muncii. Sunt “listati” cei...
19 august, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: