uniunea bancara

25 de bănci din euroland, dintre care 5 care activează şi în România, nu au reuşit să treacă testul de stres al Băncii Central Europene, care a scos la iveală un deficit de capital al băncilor de 25...
26 octombrie, 2014
Pentru aderarea la euro, procedura stabilită la nivelul UE spune că trebuie îndeplinite cinci criterii nominale de
28 iulie, 2014
România ar putea deveni anul viitor membru al Mecanismului Unic de Supraveghere, parte a Uniunii Bancare, care va începe să funcţioneze de la 4 noiembrie 2014, a declarat marţi viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu. Condiţia, a explicat viceguvernatorul BNR...
24 iunie, 2014
Situaţia a sistemului financiar european urmează să fie testată prin simularea unor scenarii extrem de sumbre. Perspectiva pentru trei ani include „cele mai pertinente ameninţări” la stabilitatea băncilor din Uniunea Europeană şi potenţialul impact asupra bugetelor, se arată...
28 aprilie, 2014
Oficiali ai statelor membre ale Uniunii Europene au agreat textul Acordului privind transferul şi mutualizarea contribuţiilor la Fondul Unic de Rezoluţie- unul dintre pilonii Uniunii Bancare recent aprobate de Uniunea Europeană. România, stat care nu face parte din...
24 aprilie, 2014
Plenul Parlamentului European a votat marţi proiectul uniunii bancare, în ultima sesiune plenară a acestui mandat. A fost doar o formalitate, după compromisul cu Consiliul European, la care s-a ajuns, după controverse insistente, în 20 martie. Compromisul, văzut...
15 aprilie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: