ue

Predictibilitatea financiară va deveni şi o obligaţie juridică, iar, în cazul derapajelor, cei care încalcă standardele ar putea fi sancţionaţi, a declarat, joi, preşedintele UNPR Cristian Diaconescu, la finalul întâlnirii conducerii partidului cu delegaţia comună a FMI, BM...
2 februarie, 2012
Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Cehiei, au adoptat luni seară un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare
31 ianuarie, 2012
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat duminică temele pe care le va discuta luni la reuniunea informală a Consiliului European de la Bruxelles. Şeful statului a declarat că agenda liderilor europeni cuprinde detalii cu privire la Tratatul pentru Stabilitate...
29 ianuarie, 2012
Notarii vor fi excluși din profesie, dacă își pierd buna reputație, potrivit unui proiect de lege aprobat miercuri de Guvern. De asemenea, cetățenii străini din Uniunea Europeană și Spațiul Economic European vor putea să fie notari publici în...
25 ianuarie, 2012
Miniştrii de Finanţe din zona euro au respins oferta creditorilor privaţi ai Greciei pentru reducerea datoriilor statului elen, drept insuficientă, şi au cerut autorităţilor de la Atena să facă noi economii bugetare, sporind astfel riscul de intrare în...
24 ianuarie, 2012
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 1,1% la 0,8%, ca urmare a încetinirii economice din zona euro, relatează Mediafax. Guvernul de la București și-a...
24 ianuarie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: