Inflația din România a trecut peste cea din UE în luna februarie
Inflația anualizată în zona euro a fost de 0,7% în februarie, în scădere de la 0,8% în ianuarie 2014. Rata lunară a inflației a fost

SUA şi UE au anunţat primele sancţiuni împotriva celor consideraţi vinovaţi de alipirea regiunii ucrainene Crimeea la Rusia. Pe lista americană figurează 11 persoane (cel
În ianuarie 2014, bursele de energie din România, Cehia, Slovacia și Ungaria au încheiat etapele preliminare necesare pentru a fi gata să implementeze soluția Cuplării
Situaţia din Ucraina şi relaţiile din ce în ce mai tensionate dintre Rusia şi Occident determină o amânare a sporirii efectivelor misiunii UE de menţinere
Ţările Uniunii Europene au stabilit în principiu cine se va afla pe lista neagră şi va fi afectat de sanţiunile împotriva Rusiei, informează Euobsever. Decizia
Interdicţii de călătorie în UE şi îngheţarea activelor aflate pe teritoriul Uniunii Europene : acestea vor fi sancţiunile pe care UE le va impune unor