David Cameron a început renegocierea rolului UK în UE. Germania şi Franţa văd lucrurile altfel
Marea Britanie are nevoie de un nou acord privind Europa, a fost mesajul pe care i l-a transmis luni David Cameron preşedintelui CE Jean-Claude Juncker,

Banca Asiatică de Investiţii în Infrastructură (AIIB) – instituţia financiară la care au aderat şi 14 state europene – va fi, cu capitalul său de
Summit-ul de la Riga a fost locul în care statele Parteneriatului Estic nu au obţinut mult dorita perspectivă europeană. În schimb a fost ocazia folosita
Mai devreme sau mai târziu, fie în timpul lui Putin, fie după, fie că ne place, fie că nu (cel puţin nouă, celor care mai
Uniunea Europeană are un plan ambiţios de creare a unei forţe navale care să combată traficanţii de fiinţe umane în Mediterana. Miniştrii de Externe ai
Zona euro nu si-a depasit criza, care nu se rezuma la supraindatorare publica si privata. Otmar Issing, fost economist sef al BCE (Banca Centrala Europeana)